Schumacher: "Sunt nerăbdător să încep lupta pentru 2012"

Publicat marţi, 21.02.2012 10:49 de Daniel Popescu

Michael Schumacher şi-a exprimat nerăbdarea de a începe noul sezonul al Formulei 1, în care speră să lupte pentru podiumuri alături de coechipierul său, Nico Rosberg.

Michael Schumacher a participat marţi dimineaţă la lansarea noului monopost Mercedes AMG pentru sezonul 2012.

Chiar dacă evenimentul în sine nu a reprezentat o noutate pentru germanul care a debutat în Formula 1 în 1991, acesta admite că lansarea este un bun prilej pentru o doză sănătoasă de optimism înaintea noului sezon.

"Am participat la câteva lansări de noi monoposturi, dar chiar şi după toţi aceşti ani trebuie să spun că este ceva special. Zile ca acestea reprezintă momente speciale, pentru că sunt pline de speranţă şi anticipaţie. Încă de săptămâna trecută, când am pilotat W03 pentru prima oară, monopostul ne-a oferit instant un feedback bun", a declarat el cu ocazia lansării noului monopost.

Septuplul campion mondial se pregăteşte să intre în cel de-al treilea sezon de la revenirea în Formula 1 şi, deşi motivaţia sa este pusă frecvent la îndoială de presă şi fani, susţine că este mai entuziasmat ca niciodată să lupte în cea mai importantă competiţie a sporturilor cu motor.

"Începând de astăzi vom munci intens pentru a transforma monopostul într-unul competitiv. Evident, vom vedea doar pe parcursul următoarelor săptămâni cât de mare este pasul pe care l-am făcut, dar pot să spun deja că băieţii şi fetele de la fabricile din Brackley şi Brixworth au fost minunaţi şi au depus multe eforturi pentru care le mulţumesc foarte mult. Ştiu ce recompensă şi-ar dori şi cu siguranţă vom încerca să o obţinem. Pentru mine, sunt nerăbdător să lupt din nou şi abia aştept să înceapă noul sezon", a adăugat el.

Via | Mercedes AMG

  • mihai-sebastian, marţi, 21.02.2012 21:35
    Viitorul campion

    Michael Schumacher va mai fi campion mondial in Formula 1! Nu in 2012, dar va mai castiga campionatul. Daca nu, dau la toata lumea cate o asigurare RCA gratis. Daca da, dau la toata lumea o bere :)

  • open mind, vineri, 02.03.2012 23:38
    Subscriu

    Ma bag si eu la dat bere! ;)