Schumacher: "Un final minunat pentru un weekend minunat"
Michael Schumacher a încheiat cu zâmbetul pe buze Marele Premiu al Belgiei după ce a revenit spectaculos de pe locul 24 şi a terminat pe poziţia a cincea.
Michael Schumacher a aniversat în weekendul care tocmai s-a încheiat 20 de ani de la debutul în Formula 1 printr-un loc cinci în Marele Premiu al Belgiei.
Pilotul echipei Mercedes GP a plecat de pe ultima poziţie a grilei de start în urma unui accident suferit la începutul calificărilor, însă a progresat constant în pluton şi în finalul cursei a reuşit să-l depăşească şi pe coechipierul său Nico Rosberg, care a fost lider în primul tur. Performanţa l-a determinat pe german să zâmbească la capătul unui weekend special.
"Un final minunat pentru un weekend minunat aici la Spa. Cred că mai mult de locul cinci nu ar fi fost posibil, dar am avut un sentiment plăcut să recuperez 19 poziţii. Cu toată familia, toţi prietenii şi fanii aici am simţit o motivaţie suplimentară şi doresc să le mulţumesc tuturor pentru sprijin. Au văzut o cursă interesantă cu o strategie foarte bună din partea echipei."
"În ansamblu, pentru mine au fost multe emoţii şi multe depăşiri. La început m-am temut că unele componente (n.r - împrăştiate după accidentele din faţa sa) mi-ar putea lovi şi deteriora monopostul, dar am fost norocos că nu s-a întâmplat nimic. După aceea, m-am simţit foarte bine la vânătoare", a precizat el.
Revenirea spectaculoasă a lui Schumacher a reamintit de performanţa similară de anul trecut de la Spa, când a terminat pe locul 7 după ce a plecat de pe poziţia a 21-a a grilei de start.
Via | Mercedes GP