Schumacher vrea să încheie sezonul cu o clasare în primii şase

Publicat vineri, 18.11.2011 14:40 de Daniel Popescu

Michael Schumacher speră să termine pe una dintre primele şase poziţii ultima cursă a sezonului de Formula 1, care va avea loc pe circuitul de la Interlagos.

Mercedes GP şi-a asigurat locul patru în clasamentul constructorilor şi se concentrează exclusiv pe dezvoltarea monopostului pentru sezonul viitor, element demonstrat şi în testele de la Abu Dhabi, unde a evaluat un nou sistem de evacuare.

Totuşi, Michael Schumacher este determinat să încheie sezonul într-o manieră pozitivă şi speră să obţină o clasare în primii şase în Marele Premiu al Braziliei, ultima etapă a sezonului 2011.

"Ne-am bucurat de câteva rezultate bune după ce am terminat în primi şase ultimele curse şi mi-ar plăcea foarte mult să continui acest trend în Brazilia şi să închei sezonul într-o manieră pozitivă. Echipa a muncit foarte mult pentru a îmbunătăţi performanţele monopostului pe care l-am avut la dispoziţie şi ar fi o bună recompensă pentru ei", a precizat el.

Şeful Ross Brawn are un obiectiv similar cu cel al septuplului campion mondial şi admite că acesta este de altfel şi potenţialul maxim al monopostului W02.

"Chiar dacă la fabrică ne concentrăm de ceva timp pe 2012, pe circuitul de curse continuăm să muncim din greu cu monopostul din acest an pentru a realiza îmbunătăţiri. Suntem determinaţi să încheiem sezonul pe un trend ascendent şi să continuăm să fim în primele şase poziţii, aşa cum s-a întâmplat recent, ceea ce reprezintă limita superioară a potenţialului actualului monopost. Interlagos este un circuit unic şi prezintă câteva provocări neobişnuite: altitudinea ridicată, suprafaţa denivelată şi configuraţia provocatoare testează piloţii şi inginerii", a precizat britanicul.

Via | Mercedes GP

  • Lexmark, vineri, 18.11.2011 16:06
    Locul 5 ziceti voi?...

    De dragul sitului si de dragul Formulei1,va rog fi-ti si voi putin mai atenti si nu mai aruncati articole in genul copy-paste traduse cu Google Translate fiindca apar tot felul de aberatii... Dc aruncati o privire putin mai jos dreapta ve-ti vedea situatia clasamentului la echipe unde Mercedes sta linistita cu locul 4 asigurat. Pe bune acum ca tot mai dese sunt gogosile astea...

  • Antiretardati, vineri, 18.11.2011 16:23
    @Lexmark

    Esti prost de bubui amice, Schumacher spune ca vrea sa termine o cursa in primii 6 si nu echipa (la constructori).

  • addry, vineri, 18.11.2011 16:29
    Antiretardati

    iti cam e lene sa pui si mintea la contributie cand citesti. Fa un efort si citeste atent , dar foarte atent, primul rand , si te rog sa iti pui intrebarea OARE CINE E RETARDAT ?

  • ayrton4ever, vineri, 18.11.2011 16:50
    Lexmark frate, greu cu limba romana

    Nu exista ceva mai penibil din punct de vedere al limbii romane decat sa pui cratima atunci cand nu este cazul... jenant ... chiar e asa de greu sa gandesti putin?...vad ca gura mare ai dar atat...vorba aia: esti prost si harnic... cei mai periculosi oameni sunt aia prosti si harnici... ca avanseaza asa...in prostie. Ma bucur ca macar stii sa scrii "copy-paste" dar cu "fi-ti si ve-ti" te-ai ingropat frate

  • Antiretardati, vineri, 18.11.2011 17:41
    @addry

    Esti retardat amice, uite aici ce spune articolul: "Totuşi, Michael Schumacher este determinat să încheie sezonul într-o manieră pozitivă şi speră să obţină o clasare în primii şase în Marele Premiu al Braziliei, ultima etapă a sezonului 2011." Daca nu intelegi... nu-i bai, iti desenez cand doresti pana intelegi, chiar daca va dura cateva luni, ani sau cine stie milenii. Asa ca fapt divers pentru retardatii Lexmark si Addry (saracii sunt prea prosti pentru universul asta), MS a terminat cursa trecuta pe 7 (Abu Dhabi) si sper sa termine in Brazilia (este ultima cursa) pe 6 (spera la un 3-5 de fapt).

  • tataie30, sâmbătă, 19.11.2011 00:25
    propunere

    lasa-ti fratilor gramatica pt profesorii de romana , aici vb de f1 , atata timp cat se intelege ce a vrut sa spun unul sau altul , nu vad ce ce va luati de ei din punct de vedere gramatical ? se intampla greseli peste tot , dar mor cand ca lumea in loc sa comenteze anumite opinii sau pareri , ei au treaba cu gramatica . merge-ti fratilor pe forumuri dedicate gramaticii!

  • Eu, sâmbătă, 19.11.2011 20:34
    Eu

    Daca nici in 2012 Ross nu va face un monopost de locul 3 pentru ca MS poate produce surprize ( ex: Canada ) atunci numai are nici o scuza ....

  • ayrton4ever, luni, 21.11.2011 15:43
    @tataie30

    Pai daca tu nu esti in stare sa folosesti o cratima (doar) atunci cand e nevoie... asta ai invatat in clasele primare... ce sa mai vorbim de comentarea unui articol... cand tu esti la doi pasi de retard.... "lasa-ti" si "merge-ti"?...tu nu ai logica de clasa 3-a... si comentezi un articol legat de f1?... jenant baa!!