Sebastien Loeb a spulberat recordul urcării de la Pikes Peak
Multiplul campion mondial din WRC, francezul Sebastien Loeb, a reușit să îmbunătățească radical, cu 1 minut și 30 secunde, recordul urcării de la Pikes Peak. Loeb a oprit cronometrele la 8:13.8.
Sebastien Loeb a doborât recordul pentru celebra urcare montană de la Pikes Peak, Colorado. La volanul Peugeot-ului 208 T16, Loeb a oprit cronometrele după doar 8:13.878, un nou record al traseului. Este pentru prima dată când un pilot din clasa Unlimited coboară sub 9 minute, doborând fostul record cu peste un minut și jumătate.
Loeb nu a avut nici o problemă în urcarea sa, ba chiar a părut că în câteva viraje ar fi putut găsi o trasă mai rapidă. Principalul său adversar, francezul Romain Dumas, a fost nevoit să abandoneze cu probleme tehnice chiar înainte de start, în timp ce pilotul Hyundai, Rhys Millen, învângătorul de anul trecut a înregistrat un timp de 9:02.192, cu 45 de secunde mai mult față de Sebastien Loeb. Anul trecut, Rhys Millen stabilise recordul traseului la 9:46.164, record spulberat astăzi de Sebastien Loeb.
Anul trecut, la Pikes Peak a concurat și un bolid Dacia Duster Unlimited, pilotat de Jean-Phillipe Dayraut, dar care a trebuit să abandoneze spre finalul trasului. datorită cedării frânelor.
875 CP și 875 KG
Maşina pe care a pilotat-o Sebastien Loeb este propulsată de un motor V6 de 3.2 litri care dezvoltă 875 de cai putere, în timp ce transmisia, frânele de carbon şi aerodinamica au fost împrumutate de la modelul Peugeot 908 din Le Mans Series. În condiţiile în care maşina cântăreşte 875 de kilograme, raportul putere/greutate este 1:1.
Peugeot 208 T16 Pikes Peak este capabilă să atingă 100 km/h în numai 1.8 secunde, iar viteza maximă de 240 km/h este atinsă în şapte secunde.
CE ESTE PIKES PEAK INTERNATIONAL HILL CLIMB?
Competiţia cu acest nume se desfăşoară anual pe vârful Pikes Peak din Colorado, SUA. Este vorba de o probă de 19.99 kilometri în care maşinile care iau startul acoperă o diferenţă de nivel de 1439 de metri între start şi sosire, urcând până la înălţimea de 4.300 de metri. Traseul are 156 de viraje, vine cu o înclinaţie medie de 7%, iar suprafaşţa de rulare este atât asfalt, cât şi macadam. Pikes Peak este competiţie oficială în calendarul FIA International Events, la startul său aliniindu-se de obicei peste 150 de participanţi din toată lumea.
loeb e cel bun pilot din toate timpurile o demonstreaza doar victoriile pe unde a alergat .Respect !