Stare de urgenţă în Bahrain. Şanse minime pentru reprogramarea cursei
Bahrain a instituit stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării pentru o perioadă de trei luni, astfel că şansele pentru reprogramarea cursei de Formula 1 au scăzut dramatic.
Sezonul 2011 al Formulei 1 va fi alcătuit aproape sigur din 19 curse, întrucât reprogramarea etapei din Bahrain a devenit marţi improbabilă, după ce autorităţile au anunţat instituirea stării de urgenţă pentru o perioadă de trei luni.
Decizia vine ca urmare a protestelor majore din capitala Manama, care au continuat şi la începutul acestei săptămâni după ce autorităţile au angajat 1000 de soldaţi din Arabia Saudită şi 500 de soldaţi din Emiratele Arabe Unite pentru a calma populaţia.
Măsura a avut însă efect contrar, iar protestatarii au anunţat că, dacă va fi nevoie, vor lupta "cu mâinile goale" împotriva trupelor străine. "Prezenta forţelor străine şi interferenta în afacerile interne ale Bahrainului sunt inacceptabile şi complică şi mai mult problema", a declarat Raman Mehmanparast, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.
Trupele străine au fost aduse în Bahrain cu scopul de a proteja instalaţiile de petrol şi gaze, precum şi instituţiile financiare.
Via | BBC News