Statele Unite, antrenamente 3: Vettel rămâne cel mai rapid

Publicat sâmbătă, 16.11.2013 18:10 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel şi Mark Webber au stabilit cei mai buni timpi şi în ultima sesiune de antrenamente libere de pe circuitul de la Austin.

Red Bull Racing a demonstrat încă o dată că este principala favorită la victorie în Marele Premiu al Statelor Unite, după ce echipa a monopolizat primele două locuri şi în ultima sesiune de antrenamente libere.

Sebastian Vettel a fost cel mai rapid şi de această dată după ce a fost cronometrat cu 1:36.733, iar coechipierul Mark Webber s-a poziţionat la numai două zecimi de secundă în spatele său.

Mercedes a reprezentat încă o dată principala ameninţare, după ce Lewis Hamilton a ocupat locul trei cu noul şasiu furnizat de echipa germană, în timp ce Nico Hulkenberg a terminat pe patru pentru Sauber în faţa lui Romain Grosjean (Lotus) şi Jenson Button (McLaren).

Nico Rosberg a obţinut un loc şapte la volanul celui de-al doilea monopost Mercedes, urmat de Sergio Perez (McLaren) şi Valtteri Bottas (Williams). Ultima poziţie din top 10 i-a revenit lui Adrian Sutil de la Force India. Ferrari a continuat parcursul modest din această perioadă şi a ocupat doar locurile 11 şi 17 prin Fernando Alonso şi, respectiv, Felipe Massa.

Calificările pentru Marele Premiu al Statelor Unite vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 20:00, ora României.

STATELE UNITE - REZULTATE ANTRENAMENTE 3:

  1.  Sebastian Vettel     Red Bull-Renault      1m36.733s           14
  2.  Mark Webber          Red Bull-Renault      1m36.936s  +0.203s  20
  3.  Lewis Hamilton       Mercedes              1m37.064s  +0.331s  22
  4.  Nico Hulkenberg      Sauber-Ferrari        1m37.272s  +0.539s  20
  5.  Romain Grosjean      Lotus-Renault         1m37.345s  +0.612s  20
  6.  Jenson Button        McLaren-Mercedes      1m37.534s  +0.801s  18
  7.  Nico Rosberg         Mercedes              1m37.578s  +0.845s  24
  8.  Sergio Perez         McLaren-Mercedes      1m37.583s  +0.850s  19
  9.  Valtteri Bottas      Williams-Renault      1m37.747s  +1.014s  17
 10.  Adrian Sutil         Force India-Mercedes  1m37.748s  +1.015s  21
 11.  Fernando Alonso      Ferrari               1m37.763s  +1.030s  16
 12.  Esteban Gutierrez    Sauber-Ferrari        1m37.774s  +1.041s  18
 13.  Heikki Kovalainen    Lotus-Renault         1m37.879s  +1.146s  21
 14.  Pastor Maldonado     Williams-Renault      1m38.022s  +1.289s  16
 15.  Daniel Ricciardo     Toro Rosso-Ferrari    1m38.109s  +1.376s  23
 16.  Paul di Resta        Force India-Mercedes  1m38.275s  +1.542s  22
 17.  Felipe Massa         Ferrari               1m38.408s  +1.675s  17
 18.  Jean-Eric Vergne     Toro Rosso-Ferrari    1m38.636s  +1.903s  21
 19.  Charles Pic          Caterham-Renault      1m39.578s  +2.845s  19
 20.  Giedo van der Garde  Caterham-Renault      1m40.056s  +3.323s  21
 21.  Jules Bianchi        Marussia-Cosworth     1m40.825s  +4.092s  21
 22.  Max Chilton          Marussia-Cosworth     1m41.293s  +4.560s  18