Termenul limită pentru acordul de reducere a costurilor a fost prelungit

Publicat luni, 02.07.2012 10:50 de Daniel Popescu

FIA a prelungit termenul limită pentru semnarea unui acord pentru reducerea costurilor până în 24 iulie, pentru a da încă o şansă echipelor să ajungă la o înţelegere.

Echipele din Formula 1 au ratat termenul limită stabilit pentru 30 iunie pentru semnarea unui nou acord pentru reducerea costurilor care să fie introdus în regulamentul sportiv al sezonului următor.

Confruntată cu perspectiva de a nu avea niciun astfel de acord pentru 2013, FIA a decis să prelungească termenul limită până în 24 iulie.

Astfel, în urma prelungirii termenului limită şi conform statutului forului mondial, regulamentul pentru sezonul 2013 poate fi modificat până în 24 iulie dacă cel puţin şapte dintre cele 12 echipe ajung la o înţelegere.

În caz contrar, regulamentul va putea fi modificat doar cu acordul unanim al echipelor, lucru aproape imposibil de realizat din cauza numeroaselor divergente dintre echipe pe tema modului în care ar trebui să reduse costurile.

Teoretic, dacă nici acum echipele nu vor ajunge la un acord, termenul limită ar putea fi prelungit succesiv până în 30 septembrie, atunci când expiră termenul limită pentru înscrierea în sezonul 2013 al Formulei 1.

Via | Autosport