Toro Rosso testează sistemul F-duct la Vairano

Publicat luni, 06.09.2010 13:06 de Daniel Popescu

Sebastien Buemi va efectua o zi de teste aerodinamice pentru Toro Rosso în cadrul căreia va evalua performanţele sistemului de ventilaţie F-duct.

Conform regulamentului sportiv al Formulei 1 adoptat în 2009, în timpul unui sezon competiţional echipele au la dispoziţie numai opt zile de teste aerodinamice în linie dreaptă.

Pe măsură ce ne apropiem de finalul sezonului, fiecare echipă încearcă să profite de această regulă, iar Toro Rosso se va deplasa luni pe circuitul Vairano din Italia cu scopul de a evalua caracteristicile noului sistem de ventilaţie F-duct.

Informaţia a fost dezvăluită de Sebastien Buemi, cel care se va afla astăzi în cockpitul monopostului STR5. "Mâine (n.r - luni) testez la Vairano şi încerc F-duct pentru prima oară", a scris elveţianul pe contul său de Twitter.

Toro Rosso este ultimă echipă tradiţională care introduce noul sistem de ventilaţie F-duct, care oferă un spor de viteză de 10 km/h pe liniile drepte. În funcţie de datele pe care le vor analiza inginerii, Toro Rosso va decide dacă va implementa această tehnologie pe monopost în finalul acestui sezon.

O altă echipă care testează în această perioadă pe circuitul de la Vairano în scopuri aerodinamice este Ferrari.

Via | Sebastien Buemi