Toyota Yaris R1A, versiunea de raliu a subcompactei nipone

Publicat marţi, 14.08.2012 14:50 de Sebastian Toma

Toyota a dezvoltat o versiune de raliu a lui Yaris, destinată piloţilor cu un buget restrâns. Yaris R1A costă 22.500 de euro fără taxe şi montaj.

Toyota Yaris a primit o versiune de competiţie numită R1A. Aceasta este dezvoltată de Toyota Motorsports GmbH şi va debutat la cea de-a noua etapă din calendarul WRC din 2012, ADAC Rallye Deutschland. Modelul va debuta în postura de forlighter în configuraţia în care va fi comercializat ulterior, respectiv un motor de 1.33 litri, care dezvoltă 99 CP, evacuare sport, transmisie modificată, suspensie de competiţie şi elementele de siguranţă aferente.

Cei de la Toyota spun că au construit modelul Yaris de competiţie pentru a respecta reglementările FIA R1A şi se aşteaptă ca modelul lor de clasă mică să devină primul care primeşte această omologare. În baza omologării, clienţii Toyota vor putea să concureze cu Yaris R1A în competiţii regionale, naţionale şi internaţionale, până la evenimente din calendarul WRC.

Toyota Motorsport GmbH primeşte deja comenzi pentru noul Yaris R1A. Cu tot cu maşina donatoare şi pachetul de upgrade-uri, modelul costă 22.500 de euro fără taxe şi instalare. La fel ca majoritatea modelelor de competiţie vândute direct de constructori, acestea sunt livrate în cutii, dezasamblate, clientul final urmând să se ocupe de asamblare în regie proprie.

Via Carscoop

  • mog, miercuri, 15.08.2012 13:18

    puteau pune un turbo si o transmisie 4x4...si atunci chiar ca rupeau concurenta (daca exista pe nisa asta) se mai pot inscrie masini doar cu tractiune fata in wrc?