Verstappen: "Cei de la Ferrari au fost idioţi la Hockenheim"

Publicat vineri, 06.08.2010 11:40 de Mircea Meșter

Jos Verstappen susţine că Ferrari ar fi putut evita uşor scandalul din jurul ordinelor de echipă care a fost iscat la Hockenheim.

Fostul pilot de Formula 1 Jos Verstappen, care scrie un editorial săptămânal în publicaţia olandeză De Telegraaf, spune că manevra prin care Ferrari a ridicat mingea la fileu celor care îi acuză pe italieni de ordine de echipă a fost una stupidă.

"Îmi poate explica cineva de ce au fost atât de idioţi? Sincer, nu înţeleg. Există 1001 moduri de a face rocada între doi piloţi ai aceleiaşi echipe fără a apela la ordine prin radio. Puteau să-l ţină pe Massa mai mult la boxe la pitstop, puteau să facă astfel ăncât brazilianul să aibă o problemă cu nivelul benzinei, puteau face orice v-ar trece prin minte. Dacă ar fi jucat inteligent, scandalul de acum şi amenda de 100.000 de dolari nu ar fi existat"

, spune Verstappen, cel care a devenit cunoscut în Formula mai ales prin cursele de senzaţie pe care le făcea pe ploaie.

Olandezul susţine că Ferrari nu va scăpa fără suspendare după confruntarea cu membrii Consiliului Mondial al Motorsportului, care va avea loc în luna septembrie. "Amenzile nu înseamnă nimic pentru echipele bogate. După mine, Ferrari ar trebui să primească cel puţin o descalificare condiţionată pentru o cursă sau două, pentru a învăţa că acest tip de şmecherii nu funcţionează", continuă fostul pilot.

Verstappen a atacat şi subiectul Michael Schumacher, susţinând că nu este deloc impresionat de scuzele pe care germanul i le-a adresat pe blogul personal lui Rubens Barrichello după incidentul de la Hungaroring. "Fii bărbat imediat după cursă şi cere-ţi scuze atunci. Ar fi fost un gest de fair play ceva mai acceptabil", consideră batavul.

 

  • Prodigy, vineri, 06.08.2010 14:27

    Un om destept respect!!!

  • dany, vineri, 06.08.2010 15:12

    verstappen a avut performante foarte bune in F3, a venit in F1 ca o mare speranta dar n-a prea avut rezultate, atat in calitate de coechipier al lui schumacher la benetton cat si ...pe ploaie!!! eu cred ca massa a jucat f inteligent la ceea ce s-a intamplat in germania! la fel ca si barichello in austria a facut tot posibilul ca toata lumea sa priceapa despre ce era vorba!!! poate ca si inginerul sau este complice, massa e tratat ca pilot nr 2, iar el impreuna cu inginerul sau si-au manifestat frustrarea in modul pe care l-am vazut cu totii!

  • 321xiorel123, vineri, 06.08.2010 16:52
    Jos Verstappen

    Adevarate vorbe de tzaran!!! Ma ofer eu sa-i raspund la acea intrebare punandu-i alta intrebare: cat ar rezista cineva aflat printre idioti sa ramana la fel de "curat" ca la inceput ? :)) Exista si posibilitatea sa reziste: lipsindu-i vazul si auzul ;)

  • levier.ro, vineri, 06.08.2010 17:20
    ordine de echipa

    Daca plecam de la ideea ca ceea ce spune Verstappen este adevarat (ca rocada putea fi facuta foarte usor intr-o maniera mai subtila), ramane intrebarea : "de ce Ferrari nu a adoptat o abordare subtila?". Eu cred ca nu prea exista in acel moment o astfel de varianta. In prima parte a cursei (pana la schimbarea de pneuri), Massa a fost suficient de rapid pentru a-l tine pe Alonso la o oarecare distanta. Ferrari nu a incercat sa prelungeasca pitstop-ul lui Massa pentru ca la acel moment nu planuia sa il favorizeze pe Alonso. Dupa pit stop a fost mai mult decat evident ca Alonso era mai rapid. Chiar l-a atacat pe Massa si eu personal am fost convins pentru o secunda ca l-a si depasit. Am considerat ca s-a repliat in spatele lui Massa dintr-o exagerare, in incercarea de a elimina orice risc (avand in vedere discutiile care s-au tot purtat dupa acrosajul celor de la Red Bull). Se poate observa in discutiile din acele momente cu echipa ca Alonso era calm, dar atragea atentia ca este tinut de Massa. In paralel, Vettel se apropia de Alonso. Cred ca in aceste noi conditii Ferrari a decis ca cel mai inteligent ar fi ca Massa sa ii lase drum liber lui Alonso (evitand riscul ca amandoi sa fie depasiti de Vettel). Nu uitati ca Massa a fost atentionat prin radio de mai multe ori ca Alonso se apropie, ca ar fi nevoie sa accelereze si el ritmul, etc (deci incercari din partea echipei s-au facut pentru a-l determina pe Massa sa-si pastreze pozitia). Cand Vettel si Webber s-a acrosat, echipa Red Bull a fost acuzata ca nu este instare sa gestioneze relatia dintre ei. Altii (McLaren) s-au laudat ca la ei nu se poate intampla asa ceva (ca pilotii lor se menajeaza pe pista). Atunci ni se parea logic ca pilotul cel mai rapid din cadrul echipei sa fie lasat sa treaca, sau altfel spus, pilotii sa nu isi asume riscuri luptand intre ei (ce ar mai fi si asta daca nu tot aranjament de echipa?) Concluziile mele sunt urmatoarele: 1. A fost logic ca Ferrari sa ii ceara lui Massa sa-i cedeze pozitia lui Alonso? Da, pentru ca altfel parea probabil ca amandoi sa fie depasiti de Vettel. 2. Avea Ferrari o metoda mai subtila de a face rocada? Nu, pentru ca schimbul de pneuri fusese deja realizat, iar rocada trebuia efectuata foarte rapid. 3. A cautat macar Ferrari o metoda mai subtila? Poate ca nu, avand in vedere atitudinea aparent favorabila a publicului pentru interventia echipei in astfel de situatii, dupa incidentul de la Red Bull. 4. Este acceptabil sa fie puse in practica astfel de ordine de echipa, subtil sa nu? Din punctul meu de vedere, categoric nu. Competitia nu este numai intre echipe, ci si intre piloti (evident, pe mai toti competitia intre piloti ne intereseaza mai mult). Prin 2000, Eddie Irvine ar fi fost amendat pentru un pariu pe care l-a facut (in care sustinea ca MS va deveni in acel an campion). A fost imediat amendat, tocmai pe ideea ca si el reprezenta un potential pretendent la titlu, deci nu i se permitea sa parieze impotriva lui. Orice pilot se presupune deci ca are o sansa reala de a castiga, din momentulin care intra pe pista. Cum se poate justifica Ferrari in fata celor care chiar or fi pariat bani pe Massa in cursa din Germania (nu ca in fata celorlalti nu ar trebui sa se justifice)?

  • levier.ro, vineri, 06.08.2010 17:43
    Austria 2002

    Eu as pune in discutie incidentul din Austria 2002. Era a 6 -a cursa a sezonului, iar Barrichello nu terminase decat una din primele 5 (in timp ce MS adunase 4 victorii si un loc 3). Toata lumea era socata de performantele negative ale lui Barrichello si le punea pe seama presiunii psihice. Pe durata intregii curse din Austria, MS s-a mentinut fara niciun efort vizibil la 1 - 3 secunde in spatele lui Barrichello. Niciun moment nu am avut alta impresie decat aceea ca MS incearca sa-l protejeze pe Barrichello, ajutand echipa sa adune mai multe puncte. Cu cateva tururi inainte de final, MS a inceput sa faca fastest lap dupa fastest lap, ajungandu-l in ultimul tur pe Barrichello (FARA ca acesta sa reduca ritmul). Intr-adevar, in ultimul viraj, Barrichello s-a tras din drum, cedandu-i pozitia lui MS, dar in acel moment nici nu ma asteptam la altceva (mi se parea admirabil modul in care Schumacher il protejase pe durata intregii curse). Cred prin urmare ca cele doua evenimente au cauzalitati cu totul diferite, nefiind comparabile intr-o masura prea mare.