Vettel: "A fost o zi perfecta"

Publicat luni, 25.08.2008 12:24 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel crede ca a avut o zi perfecta dupa ce a reusit sa termine pe locul 6 Marele Premiu al Europei.

Pilotul Scuderiei Toro Rosso a avut parte de unul dintre cele mai bune weekenduri din acest an, terminand pentru a patra oara in puncte.

"Incredibil! O zi perfecta!", a spus incantat Vettel la finalul cursei. "Startul meu nu a fost atat de bun pe partea murdara a pistei si la intrarea in primul viraj am fost la limita si foarte aproape de Kimi Raikkonen".

"Mi-am aparat pozitia impotriva lui Trulli in primul stint, dar el a avut ceva mai mult combustibil, a mai stat un tur pe pista si m-a depasit la pitstop".

"Dar putem fi foarte, foarte fericiti cu acest rezultat. Nu am comis greseli si ne-am maximizat performanta. Intreaga echipa poate fi foarte mandra si sper ca in urmatoarele curse vom fi din nou in top 10".