Vettel nu este tentat să plece la Ferrari sau Mercedes

Publicat vineri, 19.11.2010 13:24 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel susţine că nu este tentat în acest moment al carierei să plece la Ferrari sau Mercedes, chiar dacă acestea reprezintă legendele Formulei 1.

Sebastian Vettel a devenit duminică cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1 şi, datorită calităţilor pe care le-a demonstrat în ultimii ani, este creditat cu mari şanse să piloteze la un moment dat în viitor pentru echipe titrate ale competiţiei.

Cu toate acestea, germanul susţine că nu este încă tentat să-i calce pe umeri lui Michael Schumacher, care a pilotat pentru Ferrari înainte de a ajunge în acest an în curtea celor de la Mercedes.

"Schumacher mi-a spus că la Ferrari sau Mercedes pot experimenta momente speciale. Ambele branduri reprezintă trecutul, prezentul şi aproape sigur viitorul Formulei 1. Fiecare pilot visează în secret la Ferrari sau Mercedes. Totuşi, dacă ajungi vreodată acolo depinde de mulţi factori şi totul trebuie să se potrivească. Mitul nu este suficient. Dar asta este departe, foarte departe. Următorul lucru este să-mi apăr titlul cu Red Bull. Avem ceva care este crucial în F1: oamenii potriviţi la locul potrivit", a scris germanul într-un editorial publicat vineri în Bild.

Pe de altă parte, Vettel susţine că nu este interesat să doboare recordurile deţinute de Schumacher în Formula 1, considerând că nu se poate face o comparaţie între cariera sa şi cea a conaţionalului său.

"Acum ştiu cât de dificil şi de stresant este să câştigi titlul. Schumacher a făcut asta de 7 ori! Dar eu nu pilotez în Formula 1 pentru a doborî recordurile lui Schumacher. Nu poţi compara cariera mea cu a lui. El este o legendă, iar eu sunt abia la început", a mai precizat el.

Vettel participa vineri şi sâmbăta la sesiunea de teste de la Abu Dhabi cu pneurile Pirelli, iar duminică este aşteptat în Heppenheim, oraşul său natal, pentru o sărbătoare de proporţii.

Via | Reuters

  • toreador023, vineri, 19.11.2010 13:37
    Vettel...."super kid"

    eu intuiesc ca Vettel va ajunge la un moment dat la Ferrari.

  • lev, vineri, 19.11.2010 13:41

    Mai bine ferrari l-ar chiar de la anul pe hulkenberg,mi se pare mai bun decat vettel.

  • iulianimi, vineri, 19.11.2010 14:31
    vettel- schumi-brawn

    mai bine mai sta nitel la red bull si urmatoarea miscare sa fie la mercedes alaturi de rosberg, iar la conducerea echipei sa fie schumi si cu brawn. ( aceasta este parerea mea si nu trebuie luata ca atare )

  • mobius, vineri, 19.11.2010 21:20
    Vettel

    Mi se pare usor arogant la adresa lui Schumacher. Daca va avea sustinerea lui Schumi, ar putea sa-i calce pe urme (in nici un caz sa-l ajunga), dar daca nu, eu prevad ca va deveni un fel de Hamilton. Vom vedea, dar cred ca Red Bull nu va mai fi la anul ce a fost anul acesta. In ce priveste Ferrari, daca pleaca Massa, cea mai buna solutie dupa parerea mea este Hulkenbarg si asta pentru ca nu poate veni Kubica.

  • Oana, sâmbătă, 20.11.2010 18:22
    Bravo Vettel

    Auziti.....Nu-l mai creiticati pe Vettel pt. k nu stiti prin kte a trecut k sa fie campion mondial si trb. sa recunoasteti k inainte de a critica pe cineva treci prin tot acel stres prin kre au trecut toti pilotii si apoi da cu parerea.....App Vettel,buna treaba!

  • ccmax, duminică, 21.11.2010 15:47
    Vettel

    Declaratie echilibrata, semn ca pustiul incepe sa urce. Nu este interesat pentru moment, dar va veni o vreme (sper) cand va fii interesat. Pana atunci nici nu are de ce sa plece: echipa il vrea, are monopost, concurenta este limitata, etc.