Vettel: "Nu suntem favoriţi la Monza"
Sebastian Vettel consideră că Red Bull Racing nu este favorită la victorie în Marele Premiu al Italiei, însă Jenson Button nu se lasă "păcălit" de aceste declaraţii.
Red Bull Racing nu a terminat niciodată în istorie pe podiumul de premiere al cursei de la Monza, întrucât circuitul italian nu se potriveşte caracteristicilor monopostului austriac.
În acest context, chiar dacă a dominat autoritar acest sezon, Sebastian Vettel a minimalizat şansele la victorie şi consideră că Red Bull nu pleacă din postura de favorită.
"Ştim că nu este unul dintre circuitele pe care le preferam din punct de vedere al configuraţiei. Multe linii drepte, niciun viraj rapid. Ne-am chinuit mult aici în trecut. În ultimii doi ani nu am fost atât de competitivi pe cât am fi vrut, motiv pentru care nu cred că suntem favoriţi în acest weekend", a declarat germanul.
Totuşi, Red Bull Racing a reuşit "dubla" cu numai două săptămâni în urmă la Spa-Francorchamps, un alt circuit care teoretic nu favorizează Red Bull. Tocmai de aceea, Jenson Button avertizează că Red Bull ar putea obţine un rezultat foarte bun în Italia la finalul cursei de duminică.
"Cred că principalii noştri rivali vor avea o prestaţie diferită de anul trecut. În acest moment poţi spune că Red Bull sunt foarte puternici pe circuite unde nu te aştepţi să fie puternici. Vor fi dificil de învins aici. Nu este cel mai uşor circuit pentru ei, dar nici Spa nu a fost cel mai bun circuit pentru ei şi au terminat pe unu şi doi. Vor fi competitivi aici", a precizat pilotul echipei McLaren.
Via | Reuters
Fara suparare pentru fanii inraiti,insa in ultima vreme RBR nu mai sunt favoriti nicaieri,caci dorim spectacol,dorim altii pe podium..sigur vor castiga si aici ceva,insa asa se intampla,asta este:-??