Vettel: "Sunt la fel de determinat să câştig titlul"
Sebastian Vettel susţine că este în continuare determinat să fie cel mai bun pilot din Formula 1, chiar dacă a câştigat deja două titluri mondiale.
Sebastian Vettel a dominat autoritar sezonul 2011 al Formulei 1 şi a devenit cel mai tânăr dublu campion mondial din istoria Formulei 1, însă germanul nu dă semne că motivaţia nu mai este la acelaşi nivel ca în trecut.
Pilotul echipei Red Bull Racing crede că încă mai are un cuvânt de spus în Marele Circ, chiar dacă admite că primul titlu a reprezentat o uşurare din acest punct de vedere.
"Obiectivul meu a fost întotdeauna să câştig titlul. Şi după ce am câştigat primul titlu mondial a fost o mare uşurare în multe feluri, pentru că mi-am demonstrat mie însumi că pot să o fac. Iar asta este mai important decât orice altceva, pentru că nimeni nu-ţi poate lua asta", a declarat el.
Vettel a admis că va veni un moment în care va fi învins în lupta pentru titlul mondial şi crede că modul în care va reacţiona după un astfel de moment este mai important decât înfrângerea în sine.
"Mă simt uşurat, dar asta nu înseamnă că nu-mi pasă ce se întâmplă în continuare. Este invers - ştii că totul începe de la zero şi în mod natural vrei să câştigi din nou. Aşa că nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă vreau asta din nou. Nimic nu s-a schimbat. Sunt încă motivat şi încă mă supăr când cineva mă învinge, ceea ce este bine. Toată lumea va fi învinsă la un moment dat şi nu este vorba despre ziua respectivă în mod deosebit, ci despre modul în care revii în luptă. Nu este nimic rău în a pierde, dar sunt multe curse şi cel care este cel mai consistent în medie merita să fie campion mondial", a mai precizat el.
Vettel a anunţat miercuri că şi-a botezat monopostul din acest sezon Abbey. Germanul a refuzat să explice cum a ales acest nume, însă presa internaţională speculează că provine de la Abbey Road, numele celui de-al 11-lea album lansat de celebra formaţie Beatles. Anterior, monoposturile cu care a concurat pilotul Red Bull în Formula 1 au purtat poreclele Kate, Kate's Dirty Sister, Luscious Liz şi Randy Mandy.
Cu tot respectu fata de tinarul ,dublu campion mondial, nu prea cred ca se ridica la nivelul lui Alonso,Schumi sau Lewis.