Villeneuve critică 'plictiseala' din Formula 1

Publicat marţi, 05.07.2011 17:38 de Daniel Popescu

Jaques Villeneuve a renunţat să se mai uite la Formula 1 din cauza 'plictiselii' din curse, întrucât nu este atras de depăşirile artificiale generate de sistemul DRS.

Jaques Villeneuve a lansat un atac dur la adresa transformărilor prin care a trecut Formula 1 în ultimii ani şi, în loc să se gândească la o revenire în competiţie, susţine că nu mai are nici măcar plăcerea de a se uita la curse.

Dacă în trecut cursele erau lipsite de depăşiri, acum numărul acestora este mult prea mare pentru a stârni interesul său, mai ales că acestea sunt facilitate de sistemul DRS, şi nu de măiestria piloţilor.

"Nu mă mai uit la curse. Pentru prima oară în viaţă, am terminat (n.r - cu Formula 1). Pur şi simplu nu mai pot să mă plictisesc. La jumătatea cursei casc,  este foarte dificil şi mă supăr. Când văd că aceşti băieţi nici măcar nu se pot apăra, precum Michael Schumacher... ar fi trebuit să fie pe podium la Montreal. Chiar nu-mi păsa să văd depăşiri cu DRS. Prefer să-l văd pe Lewis Hamilton luptând, chiar dacă uneori termina în lacrimi, pentru că cel puţin este distractiv. La celelalte depăşiri, cu DRS, adorm, nu au niciun sens şi sunt plictisitoare, nici măcar nu putem vorbi de curse. Nu înţeleg de ce chestia asta este pe monoposturi", a declarat fostul campion mondial.

Canadianul consideră că Formula 1 ar trebui să înveţe ceva de la Campionatul Nord-American de Turisme (NASCAR), acolo unde piloţii luptă roată la roata şi pot reveni în cazul unor greşeli majore.

"Este atât de distractiv şi îmi aminteşte de ce am decis să merg prima oară la curse. Urci în maşină şi nimic nu-ţi poate sta în cale, niciun regulament. Este incredibil, este om contra om, bestie contra bestie. Îţi poţi arăta muşchii, poţi rezolva probleme, îmi place la nebunie", a mai precizat el.

Villeneuve a identificat o altă problemă pentru Formula 1: numeroasele penalizări dictate de comisari în timpul sau la finalul curselor, pedepse care de multe ori se aplică în urma unor incidente banale de cursă, în care pilotul care a greşit şi-a primit deja pedeapsa pe circuit.

"F1 dă penalizări oamenilor care fac greşeli, în locul celor care pilotează murdar. Iar asta este greşit. Greşelile se întâmplă. Intri în alt pilot, asta este viaţa, astea sunt cursele. Apoi vezi multe streaguri albastre şi alte lucruri şi nu există penalizări pentru asta. Hamilton pilotează foarte agresiv şi uneori se loveşte de alţi oameni. Dar asta nu ar trebui oprit, astea sunt cursele. Asta vrei să vezi: lupte. Dacă de fiecare dată când cineva încearcă să depăşească este penalizat, atunci care este rostul? Trebuie să-i laşi pe piloţi să lupte şi, dacă îşi lovesc rotile, este rău. Dar este distractiv, este un spectacol bun, fanii stau în picioare în tribune şi pot ţipa despre asta. Asta vrem", a încheiat el.

Via | Reuters

  • radasorin, marţi, 05.07.2011 17:37

    Adevarat graieste Jaques.

  • iulianimi, marţi, 05.07.2011 20:44
    Villeneuve

    trebuie sa recunosc ca are mare dreptate.....

  • McLaren, marţi, 05.07.2011 22:16
    aprob cu mare placere

    ....in sfarsit un comentariu decent. Vreau sa vad bataie pe circuit si nu strategii. Vreau sa vad un pilot ce isi poate apara pozitia la fel cum vreau sa vad un pilot depasind pe bune si pe mana lui. As mentine totusi DRS-ul pe circuitele stradale. Acolo te ajuta sa fi mai aproape. In rest.....bring it on!! Dar nu o sa mai fie asa... :(

  • falnessus, marţi, 05.07.2011 22:27

    Subscriu celor scrise mai sus..Pentru cei care dati voturi negative celor de mai sus...daca aveti alta parere,o asteptam cu mare interes!

  • Katalin, marţi, 05.07.2011 23:01
    DRS ?

    Nu DRS-ul e de vina pentru tot circul! Aiureala cu pneurile afecteaza competitia!

  • mobius, marţi, 05.07.2011 23:31
    foart corect,

    Villneuve are dreptate in toate privintele, DRS-ul este doar ultima dintre prevederile regulamentului, dar cea mai aberanta (ma refer aici la modul de utilizare a acestui dispozitiv). Prea multe penalizari, care si mai grav, de foarte multe ori sunt date cui si cum nu trebuie. Modul de utilizare a pneurilor mi se pare de asemenea ca aduce prejudicii majore echipelor. Regulamentul este prea stufos si lasa loc la interpretari, ajungandu-se din acest motiv la situatia in care echipele se gandesc mai mult cum sa-l ocoleasca fara a pierde, acest lucru ducand in ultimi doi ani, la aparitia in fruntea ierarhiei a unor echipe meteorice.

  • KaNe, miercuri, 06.07.2011 07:57
    ...

    pana dupa cursa de la canada, mai toti aruncau cu pietre in Hamilton.....ma refer la fanii de F1 de pe AM. Acum foarte multi sunt de acord cu ceea ce spune Villeneuve. Intr-adevar, cand depasesti si mai ales lupti pentru titlu, lupti pentru victorii, evident ca atunci cand faci astfel de manevre, de cele mai multe ori iti iasa, atunci cand ai un nume mare, dar alteori nu-ti iasa. Astea sunt cursele, nimeni nu vrea sa scoata din cursa pe altul si mai ales pe el insusi. Trebuie sa-ti asumi riscuri.....asta mai ales daca vrei sa ajungi un campion mondial! Cat de Schumacher sau Senna sau oricare alt mare pilot ar fi fost, toti au facut erori, toti au acrosat in momentele in care incercau sa depaseasca.

  • ccb, miercuri, 06.07.2011 08:17

    Bine le mai zice Jaques Villeneuve. In alte competitii s-au gasit solutii sa poti depasi si fara DRS, si este cam deplasat sa nu te poti apara decat o singura data. Eu unul ma mai uit un pic si ma voi hotari apoi daca sa ma mai uit la F1.

  • thestigms, miercuri, 06.07.2011 10:13
    ...

    Niciodata nu am fost fan Villeneuve, pot spune ca din 22 sau 24 de piloti cati erau cand pilota, de el imi placea cel mai putin, si cu toate acestea, ce a spus e perfect adevarat. Tocmai de aceea am si subliniat ca nu am fost niciodata fan a lui, e perfect obiectiv ce a spus. DRS-ul este o prostie mare, iar penalizarile... efectiv castreaza competitia. Hai se ne aducem aminte de vremea Prost - Senna, de Schumacher si cei cu care se batea, sau de oricare pilot care lupta pe circuit ca in arena. Ei in continuare ar lupta, dar regulamentul ii transforma in niste domnisoare, regulament care ciunteste frumusetea curselor.

  • iulianimi, miercuri, 06.07.2011 10:39
    indycar vs f1

    cred ca o sa incep sa urmaresc cursele din indycar, deja nu mai sunt atractive cursele de f1.... parerea mea

  • jacdualcore71, miercuri, 06.07.2011 16:51
    jacques villeneuve

    a fost, este si va fi un tip care a spus lucrurilor pe nume,un tip crescut in padockul f1 si stie ce vorbeste! tot ce mai lipsea f1 motoare 1,6l 4cilindrri turbo si sa ales praful de Marele circ