Villeneuve renunta la F1

Publicat joi, 24.08.2006 17:06 de Mircea Meșter

Decizia canadianului este definitiva si a fost facuta public de managerul sau, Craig Pollock, in urma contrelor pe care Villeneuve le-a avut cu BMW Sauber.

Jacques Villeneuve a renuntat definitiv la ideea de a mai concura in Formula 1. Anuntul a fost facut astazi de Craig Pollock, managerul canadianului.

Fostul campion mondial (1997) a pus capat unei cariere foarte sinuoase in momentul in care, spune Pollock, a vazut ca in Marele Circ “se cauta piloti tineri si solutii care sa taie din cheltuieli”

.

Villeneuve a fost inlocuit acum trei saptamani la volanul unui monopost BMW Sauber de polonezul Robert Kubica, decizia echipei fiind la vremea respectiva atacata dur de pilotul canadian, care, spune managerul sau, nu a afirmat niciodata ca nu este pregatit sa concureze in cursa din Ungaria, asa cum s-a speculat in presa: “Dupa cursa de la Hockenheim, Mario Thiessen mi-a spus ca vrea sa il vada pe Kubica la lucru in urmatoarea cursa. Jacques a decis in acel moment sa renunte la finalul de sezon. Desi Jacques s-a simtit rau dupa accidentul de la Hockenheim, el era in stare perfecta de cursa in weekend-ul din Ungaria. A fost un accident serios, insa Jacques a trecut prin altele si mai serioase”.

Cariera lui Villeneuve ca continua fie in NASCAR, fie intr-un concediu prelungit care ar putea insemna finalul vietii de pilot profesionist a canadianului.