Webber, incurajat de fiabilitatea masinii Red Bull

Publicat luni, 11.02.2008 14:41 de Daniel Popescu

Australianul Mark Webber admite ca se simte foarte incurajat de fiabilitatea monopostului Red Bull in testele din aceasta iarna.

"Fiabilitatea este cu adevarat incurajatoare pentru noi. Am avut cateva probleme legate de cutia de viteze Renault pe care am folosit-o si anul trecut. Insa suntem foarte incurajati de modul in care functioneaza componentele in acest stadiu si in mod normal ar trebui sa avem cea mai buna fiabilitate de pana acum, ceea ce este foarte bine"

.

De asemenea, Webber considera ca Ferrari si McLaren sunt inca cu un pas inaintea rivalilor si crede ca pana si BMW vor avea zile grele in fata lor. "Va fi o competitie dificila pentru echipe. Ma refer ca BMW par decisi sa lupte cu Ferrari si McLaren. Evident, ei au renuntat foarte devreme la dezvoltarea monopostului din 2007 pentru a se concentra pe masina de anul acesta. Insa se pare ca actuala masina nu este la nivelul la care au sperat ei. Este adevarat ca au imbunatatit masina in ultimele saptamani, dar nu cred ca sunt inca in masura sa lupte cu Ferrari si McLaren", a adaugat australianul.