Williams ar putea primi o finanţare de 120 de milioane de euro

Publicat joi, 09.07.2015 10:57 de Daniel Popescu

Miliardarul canadian Lawrence Stroll intenţionează să investească 120 de milioane de euro în Williams în schimbul promovării fiului său Lance Stroll la echipă în sezonul 2017.

Williams ar putea beneficia în curând de sprijinul financiar necesar pentru a reveni în lupta pentru titlurile mondiale.

Publicaţia italiană Autosprint susţine că miliardarul canadian Lawrence Stroll intenţionează să investească 120 de milioane de euro într-o echipă, iar Williams este favorită să primească banii, în special datorită prestigiului de care se bucură şi a performanţelor pe care le obţine în prezent cu motoare Mercedes.

Interesul canadianului este însă de a-l promova în Formula 1 în sezonul 2017 pe fiul său Lance Stroll, care face parte din Academia de Piloţi Ferrari şi care în prezent ocupă locul şapte în Formula 3 Europa.

Sursa citată afirmă că Stroll nu vrea doar să sponsorizeze echipa, ci să cumpere acţiuni. Grupul din care face parte şi echipa de Formula 1 Williams este listat pe bursa de la Frankfurt şi are o capitalizare de 148 de milioane de euro, sumă apropiată de cea pe care o pune Stroll la dispoziţie.

Anterior, presa internaţională a relatat că Stroll a vrut să cumpere acţiuni la Sauber, dar şi un pachet de 25% din acţiunile celor de la McLaren.

Via Autosprint

  • JugaruGabi, joi, 09.07.2015 11:32

    Daca Williams accepta asa ceva, se intorc la situatia in care au avut un kamikaze in echipa, in prezenta lui Maldonado.

  • jean, joi, 09.07.2015 12:37

    I-a scos din foame! Uite, asta este salvarea F1, mai multi piloti platitori care vor face si spectacol prin inmultirea gafelor.

  • Soxy, joi, 09.07.2015 16:44

    @jean nu neaparat cu surplus de buget pot sa finanteze o dezvoltare mai agresiva si sa-si permita un pilot de calibru mai mare, sau un tanar talent fara finantare copilul va pilota jur - imprejur 2 sezoane dupa care eject ... sau cine stie, poate va produce o surpriza placuta au mai fost astfel de piloti in F1 ... si cred ca vor mai fi