Williams: "Hungaroring se potriveste masinii noastre"

Publicat marţi, 29.07.2008 11:47 de Daniel Popescu

Pilotii echipei Williams sustin ca circuitul de la Hungaroring se potriveste monopostului FW30, motiv pentru care spera sa obtina un rezultat pozitiv in cursa de duminica.

Williams trece printr-o perioada mai putin fasta in campionat, ocupand doar locul 7 in clasamentul constructorilor dupa ce a reusit sa obtina un singur punct in ultimele patru curse. Cu toate acestea, Nico Rosberg este optimist ca va obtine un rezultat pozitiv in cursa Ungaria de la finalul acestei saptamani.

"Ungaria este un circuit foarte diferit fata de cele pe care am concurat in ultimele Grand Prix-uri", explica germanul. "Are un layout similar cu Monaco, un circuit care s-a potrivit masinii noastre, si este un circuit care necesita alte setari fata de cele utilizate in ultimele curse. Prin urmare, Hungaroring ar trebui sa fie o cursa mai buna pentru noi. Anul trecut am facut o treaba buna in calificari si apoi am mers bine in cursa. Cred ca ne putem astepta la un weekend bun".

La randul sau, Kazuki Nakajima spune ca rezultatele testelor de la Jerez de saptamana trecuta sunt promitatoare in perspectiva Marelui Premiu al Ungariei. "Circuitul in sine ar trebui sa se potriveasca masinii noastre si am muncit mult saptamana trecuta la Jerez in privinta setarilor. Suntem bine pregatiti", a precizat japonezul.