Williams va introduce un update semnificativ abia în Spania

Publicat marţi, 09.04.2013 09:57 de Daniel Popescu

Williams a anunţat un upgrade semnificativ pentru monopostul FW35 pentru Marele Premiu al Spaniei, după ce echipa nu a câştigat niciun punct în primele două curse.

Williams este singura echipă tradiţională care nu a obţinut niciun punct în primele două curse ale sezonului de la Melbourne şi Sepang, întrucât monopostul FW35 nu s-a dovedit prea competitiv în raport cu performanţele rivalilor.

Britanicii vor fi însă nevoiţi să concureze în mare parte cu acelaşi monopost şi în următoarele două curse din China şi Bahrain, întrucât primul update major va sosi abia la a cincea etapă de la Barcelona, acolo unde va avea loc prima cursă europeană a sezonului.

"După două curse dificile, am revenit la fabrică pentru analizarea datelor şi pentru a înţelege unde trebuie să îmbunătăţim. Simţim că înţelegem mai bine unde suntem şi întreaga echipă a muncit din greu pentru a îmbunătăţi competitivitatea în următoarele curse. În cele din urmă avem un upgrade semnificativ pentru Marele Premiu al Spaniei", a declarat directorul tehnic Mike Coughlan.

Pastor Maldonado, unul dintre piloţii echipei, speră însă că primele semne ale revenirii de formă să fie vizibile începând cu Marele Premiu al Chinei de la sfârşitul acestei săptămâni.

"Nu am avut cel mai bun start de sezon şi avem nevoie de timp pentru a îmbunătăţi monopostul pentru a termina în puncte, dar întreaga echipă munceşte din greu, aşa că trebuie să aşteptăm şi să vedem ce putem adapta pentru această cursă", a precizat venezueleanul.

Via Williams