Williams vrea să termine sezonul 2013 în primii cinci

Publicat vineri, 08.03.2013 12:44 de Daniel Popescu

Williams şi-a stabilit ca obiectiv să ocupe cel puţin locul cinci în clasamentul constructorilor în sezonul 2013 al Formulei 1.

Williams a traversat o perioadă modestă din punct de vedere al performanţelor în ultimi doi ani, ocupând doar locul nouă în sezonul 2011 când a câştigat doar cinci puncte.

Situaţia a început să se îmbunătăţească uşor anul trecut, când echipa a obţinut o victorie în Marele Premiu al Spaniei prin Pastor Maldonado, însă o serie de accidente şi rezultate slabe au făcut ca britanicii să termine sezonul doar pe locul opt.

Mike Coughlan, designerul Williams, susţine că rezultate modeste au fost cauzate atât de unele accidente, cât şi de unele greşeli în dezvoltarea monopostului, însă este încrezător că echipa poate ocupa locul cinci în clasamentul general în sezonul care va începe săptămâna viitoare în Australia.

"Ca echipă, am simţit că au existat unele oportunităţi pe care le-am ratat. Au fost unele lucruri prosteşti în calificări şi altele legate de ingineria monopostului, dar le-am remediat pentru acest an. Credem că locul cinci în campionat ar fi reprezentat adevărata valoare a monopostului, dar adevărul este că nu am furnizat rezultate. Asta trebuie să facem. Cred că locul cinci este cu siguranţă posibil şi acesta este obiectivul nostru. Vrem să urcăm pe locul cinci şi să pătrundem în top cinci", a declarat el în cadrul unui interviu acordat agenţiei de presă Reuters.

Via Reuters