Zeci de mii de fani au vizitat Ferrari World Abu Dhabi

Publicat vineri, 19.11.2010 15:18 de Daniel Popescu

Câteva zeci de mii de fani au vizitat în ultimele zile parcul tematic Ferrari din Abu Dhabi.

Ferrari a anunţat că a înregistrat o audienţă majoră în parcul tematic dedicat mărcii italiene care a fost deschis recent în Abu Dhabi în apropierea circuitului Yas Marina.

Astfel, Ferrari World Abu Dhabi a fost vizitat de câteva zeci de mii de fani, o parte dintre vizitatori fiind mecanicii şi inginerii echipelor de Formula 1, care au rămas la Abu Dhabi pentru cele două sesiuni de teste din această săptămână.

Aşa cum era de aşteptat, principala atracţie a fost roller-coaster-ul Formula Rossa, care simulează experienta unui pilot de Formula 1. "Formula Rossa este foarte incitant. În sfârşit ştim ce simte un pilot de Formula 1 în cockpit. Acceleraţia iniţială este impresionantă, iar turul este provocator, ca o sesiune de calificări", a declarat un mecanic al unei echipe de Formula 1.

Parcul tematic include numeroase alte atracţii, printre care şi Speed of Magic, care iniţiază vizitatorii într-o călătorie 4D cu peisaje imaginare.

Via | Ferrari