23.000 de kilometri în 17 zile şi 18 ore: record mondial cu un VW Touareg TDI

Publicat joi, 23.08.2012 18:05 de Mircea Meșter

Melbourne-Sankt Petersburg în două săptămâni şi jumătate cu maşina? Este posibil: trei australieni au reuşit să facă acest lucru cu ajutorul unui VW Touareg TDI modificat special pentru această aventură.

Trei australieni au reuşit să parcurgă 23.000 de kilometri între Melbourne (Australia) şi Sankt Petersburg (Rusia) cu ajutorul unui VW Touareg V6 TDI. Trecând peste condiţiile absolut speciale din unele ţări parcurse în cadrul acestui proiect, vestea nu ar fi una excepţională dacă în ecuaţie nu am introduce şi timpul-record în care echipa condusă de cunoscutul aventurier Rainer Zietlow a legat cele două oraşe: 17 zile, 18 ore şi 49 de minute. 

Călătoria a avut şi un scop ascuns, acela de a-i înmâna primarului din Sankt Petersburg o scrisoare semnată de primarul din Melbourne, cele două oraşe fiind înfrăţite. Maşina utilizată la parcurgerea celor 23.000 de kilometri între extremităţile celor două continente a fost un VW Touareg V6 TDI echipat în plus faţă de maşina standard din showroom-uri cu suspensii ranforsate, anvelope supradimensionate, un roll-bar interior şi cu un rezervor special cu o capacitate ridicată. 

Ajunsă în Piaţa Palatului din Sankt Petersburg, echipa australiană a oprit cronometrul la 17 zile, 18 ore şi 49 de minute, un record care ar fi putut şi mai bun dacă Touareg-ul nu ar fi dat de condiţii meteo care nu i-au permis îmbarcarea pe feribot în Indonezia. "Dacă nu ar fi existat problemele din Indonezia, pe care nu am avut cum să le prevedem, am fi ajuns cu două sau trei zile mai devreme", spun cei trei aventurieri în ulrima postare a jurnalului de bord. Mai multe despre călătoria lor de 23.000 de kilometri puteţi citi pe site-ul special dedicat acestei aventuri.

  • ScorpyonVAG, joi, 23.08.2012 21:06

    Interesant, insa sunt curios de motorizarea V8 TDI. De ea nu sa prea vorbit.

  • dumy78, joi, 23.08.2012 21:52

    hotarati-va... ori 17.00o ori 23.000 km

  • auto, vineri, 24.08.2012 21:05

    @dumy78 23.000 km in 17 zile. Ce este asa complicat?