A treia generație Citroen C5 vine în 2020: sedanul va împrumuta elemente din conceptul CXperience

Publicat marţi, 19.09.2017 15:43 de Daniel Popescu

Citroen C5 nu se mai produce în Europa din vara acestui an, însă a treia generație va fi lansată în 2020 și va împrumuta elemente de design de la conceptul CXperience.

Citroen trece printr-o perioadă de reconfigurare a gamei de modele după dezvoltarea sub-brandului DS în 2014 și a unor SUV-uri, iar una dintre victimele acestui proces a fost C5.

Producția sedanului de clasă medie a încetat în Europa în luna iunie a acestui an, însă constructorul francez a anunțat acum că cea de-a treia generație a modelului va fi dezvăluită publicului în 2020.

Potrivit unor informații anterioare, viitoarea generație a lui Citroen C5 va prelua o parte dintre elementele conceptului CXperience (foto), care a fost prezentat în toamna anului trecut.

Pe de altă parte, Linda Jackson, CEO-ul Citroen, a dezvăluit cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt că strategia pentru gama de modele a constructorului francez nu se va schimba după integrarea mărcii Opel în cadrul Grupului PSA Peugeot-Citroen.

În plus, oficialul a făcut câteva referiri și la SUV-ul Citroen C5 Aircross, care beneficiază de o suspensie hidraulică care poartă numele oficial de Progressive Hydraulic Cushions. Aceasta a înlocuit vechea suspensie pneumatică utilizată interior, însă nu va fi preluată și de colegii de la Peugeot și Opel, urmând să rămână o caracteristică specifică celor de la Citroen.

Nu în ultimul rând, Jackson a adăugat că, în urma separării brandului DS, au apărut anumite goluri în gama de modele Citroen, însă acestea urmează să fie acoperite.

Via Automotive News