Abilități îmbunătățite în off-road: actuala generație Mercedes-Benz Clasa G va primi o variantă 4x4²
Actuala generație Mercedes-Benz Clasa G va primi în scurt timp și o variantă 4x4². Unul dintre prototipuri a fost surprins deja în timpul sesiunilor desfășurate la Nurburgring Test Center.
În 2015, Mercedes-Benz prezenta conceptul G500 4x4² în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Câteva luni mai târziu, nemții aveau să pună pe linia de asamblare versiunea de serie (foto) a acestui vehicul gândit special pentru pasionații de off-road. Producția lui G500 4x4² s-a încheiat la finalul anului 2017.
Actuala generație Mercedes-Benz Clasa G va primi și ea o variantă 4x4². Unul dintre prototipurile versiunii de serie a fost deja surprins în timpul sesiunilor pe care nemții le desfășoară în cadrul Nurburgring Test Center.
Prototipul fotografiat a fost echipat cu aripi laterale mai mari, un nou suport pentru roata de rezervă și spoilerele față și spate modificate. De asemenea, versiunea de serie ar urma să primească lumini suplimentare amplasate pe plafon și jante cu design special echipate cu anvelope all terrain.
La fel ca în cazul primului G500 4x4², nemții vor îmbunătăți capacitățile în off-road ale modelului: punți pe portale, o gardă la sol mai mare, unghiuri de atac și de degajare îmbunătățite, și protecții suplimentare.
Pentru moment nu există informații cu privire la varianta de motorizare aleasă de oficialii germani pentru noul 4x4². Conform surselor, reprezentanții companiei vor opta fie versiunea G500, fie pentru varianta AMG G63.
Via | Carscoops
@AM nu cumva te referi la modelul 6x6?