Aceasta este noua generație Toyota Supra: sportiva constructorului nipon, "scăpată" pe internet înainte de prezentarea din Detroit

Publicat vineri, 11.01.2019 11:30 de Cornel Șocariciu

Noua generație Toyota Supra va fi prezentată oficial în 14 ianuarie în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Cu toate acestea, un clip de prezentare a ajuns deja pe internet.

În cursul zilei de ieri, Toyota a publicat un teaser video cu viitoarea generație Supra, modelul urmând să fie expus în premieră în 14 ianuarie în cadrul Salonului Auto de la Detroit.

Între timp, divizia Toyota din Mexic s-a grăbit și a publicat pe contul de Twitter un clip de prezentare cu viitoarea generație Supra. Fanii constructorului nipon au fost vigilenți și au reușit să salveze clipul și să-l încarce pe YouTube. 

Anterior, Toyota a oferit câteva informații cu privire la viitoarea generație Supra. Modelul constructorului nipon va avea o masă de 1.496 de kilograme, cu 14 kilograme mai puțin comparativ cu precedenta versiune, în timp ce motorizarea de top va fi împrumutată din gama BMW.

Vorbim despre un propulsor pe benzină de 3.0 litri cu 6 cilindri în linie. În cazul noului BMW Z4 (fratele noii generații Supra), motorul este capabil să ofere 340 de cai putere și 500 Nm. Cu detalii complete despre noua generație Toyota Supra vom reveni în 14 ianuarie.

Via | Jalopnik

  • MuresMures, vineri, 11.01.2019 12:23

    Design de acum 20 ani motor de la vecini... atat a ajuns si Toyota...asta nu vad ce face "prosti" aia de la Tesla...poimaine scot masina care leviteaza astia de la Tesla ...si Toyota nici sa faca un motor performant nu e in stare

  • andrei, vineri, 11.01.2019 12:53

    Pe Supra vor folosi motorul BMW de 231CP de acum 10 ani :)))) Urata cu spume, dar macar era fiabila.

  • Kirotractor, vineri, 11.01.2019 13:01

    1. Stil. *Arată bine / Ba e nașpa* - așa sună deja 5 milioane de încontrări pe net, oricum fără vreo importanță pentru cei (probabil) doar cca. 5 mii cumpărători anual (fosta Supra fiind produsă-n 45 mii exemplare între 1993-2002.) Ceva mai nuanțat, dar la fel de subiectiv, îmi pare pozitiv faptul că japonezii n-au pierdut prea mult din stilul conceptului FT-1.Pe scurt, cred - doar eu poate - că-i mai reușită vizual decît fratele de platformă Z4. Un pas înapoi îmi pare doar renunțarea la formula *2+2*, care făcea din fosta declinare o mașină utilizabilă zi de zi. 2. Tehnică. Cele mai detaliate date despre precedenta generație: http://mkiv.supras.org.nz/specs.htm ...ne pot face să cârcotim apropo de progresul din ăștia 26 ani trecuți (v. masa proprie de la 1.490 kg a RZ-S-ului Turbo, mai mică de fapt decît a actualei Supra; SZ-ul aspirat de 225 CP cîntărea doar 1.430 kg, la aceiași 4,52 m lungime.) 3. Alte bârfe. Colaborarea cu nemții exista și p-atunci, dar limitată la cutiile MT6 Getrag (MT5 + auto fiind Toyota.) Legendarul japo-motor L6 - 2JZGE / GTE - nu putea fi totuși actualizat? Întreb și io ca prostu,fiindcă nu cred că i-ar fi costat miliarde. Nu mai zic de fiabilitatea sigur superioară actualului agregat împrumutat - originalul suportînd... senin tuning-dopaje spre +800 CP.

  • someone, vineri, 11.01.2019 14:16

    @ kiro; 2jz gte nu putea fi actualizat, pentru ca avea blocul din fonta, lucru de neacceptat azi din cauza poluarii. din acelasi motiv "vechiul" 2jzgte putea scoate lejer mii de cai ....la propriu greutatea e alt aspectla care supra nu a progresat in 20 ani ci dimpotriva. dar partea cea mai nasoala cu noua supra e faptul ca ai ei concurenti de pe vremuri, adica GTR-ul si NSx-ul ( ca RX7-le a cam murit ) au facut progrese uriase in ceea ce priveste puterea si performantele. GTR-ul nissmo are putere aproape dubla fata de actuala supra, iar NSX-ul are un sistem hybrid foarte complex, puetrnic si eficient ajutat de o cutie cu 9 trepte.

  • COYOTA, vineri, 11.01.2019 23:20

    Oribila!!!!Oribila!!!!Cum toyota....acea toyota...nu este capabila sa isi faca un motor pe o masina cu un asa nume.....credeam ca mai jos nu poate sa cada cest brand

  • mircea badea, sâmbătă, 12.01.2019 00:00

    hmm..banala..nicidecapotabila, nici hibrida/electrica..poate o fi doar 15 mii de euro..

  • Antoniu, duminică, 13.01.2019 12:12

    Arata ff. bine. M-as baga la un leasing pentru ea, dar sa vedem mai intai cum arata live.

  • LR, duminică, 13.01.2019 12:38

    Ce se mai aude despre Toyota GT86 / Subaru BRZ?