Acura NSX împarte standul de la Detroit cu RDX şi ILX
Acura a adus la Salonul Auto de la Detroit două concepte şi un model de serie. Odată cu conceptul NSX, fanii mărcii aşteaptă din nou un succesor al celebrului supercar nipon.
Acura a venit cu planuri mari la Salonul Auto de la Detroit. Constructorul premium din Japonia doreşte să mărească dramatic vânzările în perioada următoare. În următorii doi ani, gama Acura va fi împrospătată, iar vânzările sunt aşteptate să crească cu 40%, ţinta fiind de 180.000 de unităţi până la finele anului 2012. La fel ca marca-mamă, Honda, cei de la Acura se vor concentra pe calitate, servicii şi protecţia mediului.
Acura NSX
Noul NSX este, de departe, cel mai atrăgător concept prezent în standul constructorului premium din Japonia. Succesorul celebrului supercar al anilor '90 a fost prezentat de Takanobu Ito, şeful Honda şi liderul echipei care a proiectat NSX-ul original. Noul model va fi concentrat pe plăcerea condusului şi va livra performanţă prin eficienţă. Succesorul lui NSX va fi primul supercar de la Honda cu tehnologie avansată şi o manevrabilitate de invidiat. Oficialul Honda a specificat faptul că viitorul NSX păstrează motorul V6 montat central, dar îi atribuie şi un tren de propulsie hibrid.
Acura RDX
RDX Concept este un crossover în versiunea pre-producţie care prefigurează facelift-ul crossoverului cu cinci locuri de la Acura. Modelul expus la Detroit are un aspect apropiat de producţie, la fel cum este cazul şi lui ILX. Atât la nivelul interiorului, cât şi la nivelul exteriorului, noul RDX are un aspect care ar trebui să devină mai popular în rândul clienţilor şi respectă filozofia de design a mărcii nipone. Acura RDX are acum un ampatament mărit şi un ecartament cresut, pentru a oferi mai mult spaţiu pentru pasageri şi un portbagaj mai mare.
Acura ILX
Modelul Acura este bazat pe Honda Civic şi va fi construit la uzina Honda din India. Modelul va fi oferit alături de două motorizări – o unitate de 2.0 litri cu patru cilindri în linie şi o altă unitate cu patru cilindri în linie, dar de 2.4 litri, care va fi oferită alături de o transmisie manuală cu şase trepte. ILX va deveni primul model hibrid din gama Acura, urmând să fie oferit şi în compania unui motor pe benzină de 1.5 litri şi a unui tren de propulsie hibrid.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
Productie zero. Nu ie bani. Pe langa asta seamana prea tare cu Audi R8. Va crea confuzie in randul cumparatorilor honga. Fanii honga, tine-ti minte, emblema acurca e ca o teapa indreptata in sus (pe care va asezati cand cumparati masina). Daca masina are 4 cerculete pe ea, atunci e Audi. Asta e OK, nu inteapa. Cat despre RDX sper s-o tina in productie cat mai mult. A fost una din gunoaiele anului 2011 si a adus "castiguri" imense in curtea honga. Probabil de-aia o re-spoiesc asa de repede.