Adamastor Furia este primul hypercar portughez. Limitat la doar 60 de exemplare

Publicat miercuri, 06.05.2026 12:29 de Silvian Irimia

Adamastor Furia este primul hypercar dezvoltat de un producător din Portugalia. Modelul dezvoltă 650 CP dintr-un motor V6 furnizat de Ford, iar producția este limitată la doar 60 de exemplare.

Furia a fost dezvoltat de la zero, aerodinamica jucând un rol central încă din primele etape. Caroseria este realizată integral din fibră de carbon. Totodată, două canale Venturi în podea generează o mare parte din forța de apăsare.

Habitaclul cu două locuri este integrat într-o structură tip monococ cu roll bar integrat. Unul dintre principalele atuuri ale lui Furia este masa redusă: aproximativ 1.050 de kilograme la gol.

Această valoare este rezultatul utilizării extensive a fibrei de carbon și a unui proces de proiectare concentrat pe reducerea masei.

Suspensia cu dublu braț transversal, complet reglabilă, permite adaptarea setărilor pentru diferite condiții, în timp ce sistemul de frânare AP Racing utilizează etriere din aluminiu cu șase pistoane pe față și patru pistoane pe spate.

Transmisia este, de asemenea, inspirată din motorsport, cu o cutie secvențială Hewland operată prin padele montate pe volan.

Sub caroseria din fibră de carbon se află un motor V6 twin-turbo de 3.5 litri, dezvoltat de Ford Performance pentru Ford GT, care produce peste 650 CP și 570 Nm, disponibili de la turații joase. Performanțele declarate includ o accelerație de la 0 la 100 km/h în aproximativ 3.5 secunde și o viteză maximă de peste 300 km/h în versiunea omologată pentru drumurile publice.

Planul include atât o variantă omologată pentru șosea, cât și o configurație mai extremă pentru circuit, capabilă să genereze până la 1.800 kg de forță de apăsare la 250 km/h.

Producția va fi limitată la aproximativ 60 de unități, construite manual în Portugalia, fiecare mașină fiind asamblată de o echipă dedicată. Versiunea de stradă are un preț de pornire de 1.6 milioane de euro.

via Top Gear