Adio, chei! iPhone-ul va deveni dispozitivul de acces pentru maşina ta, pe care îl vei putea împărţi cu oricine

Publicat joi, 09.06.2016 17:19 de Daniel Popescu

Apple a înregistrat un patent prin care iPhone-ul va deveni dispozitivul de acces la maşina personală. Printr-o simplă aplicaţie vei putea oferi acces la maşina inclusiv prietenilor.

Apple lucrează în secret la dezvoltarea unei maşini electrice, însă în paralel caută soluţii prin care iPhone-ul, principalul dispozitiv electronic pe care îl comercializează, să devină indispensabil inclusiv pentru vehicule personale.

Ideea producătorului american de a dezvolta o aplicaţie prin care iPhone-ul să poată fi folosit la deschiderea şi pornirea maşinii prin conexiune bluetooth.

"O operaţiune legată de vehicul poate fi o operaţiune de deblocare a uşilor, a portbagajului, a sistemului de pornire a motorului, a sistemului multimedia, a iluminării, a ajustării scaunelor, a activării luminilor, a activării ştergătoarelor sau a sistemului de parcare", precizează Apple în patent.

În plus, patentul explică faptul că proprietarul maşinii va putea autoriza orice alt posesor de iPhone să acceseze maşina, element care ridică însă semne de întrebare cu privire la securitatea acestui sistem, care ar putea fi accesat de hackeri. Pentru moment, nu este clar dacă patentul Apple va fi aplicat pentru orice maşină de pe piaţă sau dacă va fi dezvoltat special pentru maşina electrică pe care producătorul american ar putea să o lanseze în 2020.

Via Carscoops

  • Scorpionul.negru, joi, 09.06.2016 22:17

    Si daca imi cumpar Samsung ? Uite mie nu imi place iPhone de ex...poate se gandesc si ei sa faca asa ceva pe viitor.

  • QAR7, vineri, 10.06.2016 09:28

    uneori sunt ceva mai conservator si prefer cheia clasica pe care o consider un accesoriu, asa cum prefer ceasul, chiar daca telefonul il inlocuieste cu succes dpdv tehnic, nu si vizual.

  • Kirotractor, vineri, 10.06.2016 12:14

    "Printr-o simplă aplicaţie vei putea oferi acces la maşina inclusiv prietenilor"... dar si HACKERILOR, nu-i asa?! ;-)

  • mmm, sâmbătă, 11.06.2016 10:50

    asteptam aplicatia pentru neveste...