Alfa Romeo are planuri mari pentru viitor: două SUV-uri premium, bazate pe Giulia

Publicat vineri, 31.07.2015 17:33 de Bogdan Mirică

Alfa Romeo va continua planul de reformare a gamei sale de modele cu două SUV-uri, dezvoltate pe platforma lui Giulia și așteptate până la finele acestui deceniu.

Planul de restructurare al brandului Alfa Romeo merge înainte și după lansarea modelului Giulia, la începutul acestei veri. Italienii speră să poată reveni în forță în segmentul premium, acolo unde au de înfruntat o concurență dificilă, venită din partea BMW, Mercedes și Audi.

Relansarea brandului presupune și debutul unor modele complet noi, iar Giulia abia a deschis drumul unor produse viitoare. Pe lista constructorului italian se află două crossovere, ambele bazate pe platforma lui Giulia, adaptată bineînțeles cerințelor acestor segmente.

Modelele 4x4 vor fi produse în uzina Alfa Romeo din Mirafiori, acolo unde părintele Fiat speră să renască spiritul bandului legendar. Deși nu există foarte multe informații despre cele două crossovere, un forum dedicat brandului din Peninsulă susține că va exista un SUV mai mare, cu trăsături premium, și unul ceva mai mic, cu un preț accesibil.

Dacă planurile companiei merg în direcția potrivită și situația financiară se redresează, Grupul Fiat Chrysler ar putea să își dorească chiar și revigorarea echipei Alfa Corse și să susțină revenirea ei în competițiile de motorsport.

  • legionarul, sâmbătă, 01.08.2015 10:34

    cand astia spun ca lanseaza pana la sfarsitul acestui deceniu inseamna undeva prin 2020 ca cam asta ii deviza din pacate la Alfa Romeo care o aplica Marchionne sa lanseze cu intarziere....de Giulia de cand se tot canta si abia acum au scoso in conditiile in care 159 sa scos din productie in 2011....o marca care lupta si se credea egala cu marci de genul Mercedes BMW Audi care candva aveau cate 7-8 modele in portofoliu acuma ai inca pe atata in timp ce Alfa Romeo cate are?trei.....promit alte nu stiu cate modele doua SUV-uri un sedan de lux etc....pana le lanseaza trioul nemtesc o sa aiba cate 4-5 modele pe segment si alte 4-5 struto-camile derivate din ele....o spune un mare fan al Alfei Romeo......candva

  • Bethurbazal, sâmbătă, 01.08.2015 11:06

    Hotărâți-vă... band sau brand? :)

  • St M, vineri, 19.02.2016 13:49

    @ legionarul: Doar la Alfa? Uita-te la fordul edge care va aparea in curand, in US e lansata generatia asta inca din 2014 iar la noi...nu se stie. La fel cu Mondeo, lansat in US in 2012 si la noi in 2015! Despre ce vorbim???