Alfa Romeo deschide comenzile pentru noile Giulia și Stelvio Quadrifoglio facelift
Constructorul italian de automobile anunță deschiderea comenzilor pentru noile Giulia Quadrifoglio și Stelvio Quadrifoglio facelift. Inițial, acestea pot fi comandate doar în Italia, urmând ca în viitorul apropiat să fie disponibile și pe celelalte piețe.
La mijlocul lunii aprilie, Alfa Romeo a prezentat noile Giulia Quadrifoglio și Stelvio Quadrifoglio facelift. Italienii au pregătit o serie de modificări minore de design, dar și mai multă putere pentru motorul V6 de 2.9 litri, twin-turbo.
Unitatea dezvoltă acum 520 CP (+ 10 CP) și vine alături de un diferențial cu alunecare limitată.
Acum, Alfa Romeo anunță că cele două modele de performanță pot fi comandate la dealerii din Italia. În viitorul apropiat, comenzile vor fi deschise și pe celelalte piețe.
Paleta de culori exterioare include nuanțele Rosso Etna, Verde Montreal și Nero Vulcano.
La momentul lansării, italienii anunțau că primele exemplare sunt programate să iasă de pe linia de asamblare în al treilea trimestru din 2023.
via Autoblog.it