Alfa Romeo Giulietta se pregătește de pensionare după 11 ani și peste 400.000 de exemplare vândute
Potrivit informațiilor apărute în presa auto, modelul Giulietta a fost scos din portofoliul Alfa Romeo după 11 ani în care s-a vândut în peste 400.000 de exemplare. Locul său ar urma să fie luat de viitorul Tonale.
Italienii de la Alfa Romeo au lansat modelul Giulietta în 2010, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Un an mai târziu, Giulietta era cât pe ce să fie aleasă Mașina Anului în Europa, dar a încheiat competiția pe locul secund.
În perioada 2010 și 2019, Alfa Romeo a asamblat peste 400.000 de exemplare, dar la finalul anului trecut, italienii au anunțat oprirea producției. Totodată, mai marii companiei confirmau, tot în 2020, că Giulietta va fi scoasă din portofoliul de modele.
Acel moment pare să fi venit, după cum susțin britanicii de la Autocar. Potrivit acestora, modelul italian a fost scos de la vânzare, astfel că portofoliul producătorului italian este compus, momentan, din doar două modele: Giulia și Stelvio.
Locul lui Giulietta ar urma să fie luat de SUV-ul Tonale. Pandemia de coronavirus și schimbările impuse de noul șef Alfa Romeo, Jean-Philippe Imparato, au decalat lansarea noului Tonale.
Acesta este privit ca fiind salvatorul constructorului din Torino, iar debutul pe piață ar putea avea loc în vara anului viitor.
via Autocar
-
Liviu, luni, 10.05.2021 17:00
Pai Tonale are dimensiuni similare cu Giulietta. Ca va avea garda la sol mai inalta cu vreo 20-30 mm e marea problema pentru care nu-i poate lua locul?
-
someone23, luni, 10.05.2021 17:16
"salvatorul constructorului" a mai fost si giulia, si apoi stelvio. se pare ca alfa acum e in cautari de mesia automobilistici, caci nici cum nu gaseste un model care sa rupa vanzarile. si e pacat
-
dan_grc, luni, 10.05.2021 22:06
Tonale ar putea sa debuteze in vara anului viitor, deci salvatorul mărcii conform filozofiei italiene " nicio graba ".
-
Bla bla, marţi, 11.05.2021 04:41
Ăștia parcă sunt Sonya telefoane: anunță modelul anul ăsta și îl aduc pe piață anul următor. Și se mai miră ca vând puțin.
-
Johnny, marţi, 11.05.2021 09:45
Foarte subapreciat model...detin una de 8 ani si foarte putine neplaceri mi- a provocat, toate minore, in timp ce imi aduce zambet pe buze zilnic cand o conduc. Are un comportament grozav si fiabitate mult peste medie. Calitate premium cu mici exceptii de materiale mai puti inspirate. Vom vedea mult timp sh la vanzare in stare buna. A mea arata exact ca si una folosita 1- 2 ani...
-
@Johnny, marţi, 11.05.2021 11:13
ma bucur ca esti multumit, am avut si eu ocazia sa conduc la test acum vreo 3 ani o giulietta impecabila, aproape noua, scoasa la vanzare de o reprezentanta autoitalia si am fost atat de impresionat de masina incat am fost foarte aproape sa o cumpar, chiar dadusem si un avans de rezervare si mi-am vandut la urgenta si celelalte masini pe care le aveam la momentul ala, un smart si un ford focus, de care oricum voiam sa scap indiferent de suma obtinuta. din pacate nu am luat alfa aceea pentru ca din cauza netransparentei dealerului nu ne-am inteles la pretul final si am facut greseala sa pun botul la o alta oferta, de nerefuzat, a dealerului pentru un jeep renegade, care din pacate ulterior s-a dovedit a fi o masina cu multe neajunsuri, pe care am revandut-o dupa doar jumatate de an. regret si acuma ca nu m-am scormonit mai bine pentru suma de 1200 euro, care a reprezentat marul discordiei in afacerea ratata cu alfa.
-
Johnny, marţi, 11.05.2021 16:02
@@johnny..pe mine ma tenta jeep renegade, cam ce probleme avea? Giulietta si Mito au venit dupa o serie de modele cu probleme la partea electrica, motiv pt care nu s- au inghesuit clientii. Vom vedea insa la vanzare modelul asta, poate aduse de prin DE. Pt Alfa imaginea stricata de greselile facute ar putea disparea acum cu noile modele pe platforme Stelantis. Nu stim insa ce se pregateste ca deja au inghetat planurile vechi... care oricum nu erau grozave
-
@Johnny, miercuri, 12.05.2021 12:30
la renegade problemele pe care le-am intampinat eu au fost: - vizibilitate foarte slaba la manevre de parcare, cu care nu m-am putut acomoda. desi masina nu era mare, niciodata nu nimeream sa o parchez corect si asta ma scotea din sarite - ambele faruri fata arse la interval de cateva zile, erau led si inlocuirea m-a costat de m-a rupt - cutie de viteze imprecisa, nu chiar atat de groaznica cum avusesem la focus, care era o bataie de joc, dar totusi frecvent nu intra in treptele 1 si 3 - sensibila la vant lateral, probabil si din cauza formei caroseriei - probleme la haionul portbagajului, mai exact incuietoarea electrica defecta (a trebuit sa las masina descuiata peste noapte de cateva ori, iar intr-una din dati mi-au "controlat-o" baietii, dimineata am gasit-o rascolita, in afara de un banal cablu usb nu era nimic interesant de ciordit) si chederul care nu calca cum trebuie, iar la spalat cu jet sub presiune patrundea apa in portbagaj. A avut totusi si parti bune: + motor rafinat, foarte placut, consum rezonabil + buna manevrabilitate + scaune si interior placute, confort bun la drum lung + in ciuda formei aparent neaerodinamice nu am sesizat zgomot la vant la viteza de autostrada, probabil era bine antifonata + climatizare eficienta si silentioasa + sunet superb in difuzoare si sistem multimedia in general bun si intuitiv (bine, dupa mizeria de sync3 de la ford, orice mi-ai fi dat mi se parea de vis, probabil si patefonu' lu' strabunica).
-
@@johnny, joi, 13.05.2021 12:03
Probabil esti foarte pretentios si putin ghinionist. Nu par grave problemele. Vizibilitatea e o chestiune minora cand vorbim de cel mai frumos design din clasa, ar fi necesitat senzori cu camera spate... Celelalte tin de hazard, cam toate modelele au cate ceva minor.. Ma bucur ca ai gasit parti bune. Imi place enorm masina, repet designul da clasa tuturor.
-
Johnny, joi, 13.05.2021 12:16
La giuluetta mea, punctual puncte slabe: - amortizoare spate slabe, am inlocuit unul trecand doar peste cateva denivelari de viteza - aer conditionat slab, radiator spart si niciodata nu a functionat grozav instalatia - maner interior portiera rupt, fabricat din plastic slab, greu si scump de inlocuit....pe spate o usa se deschide greu din fabricatie. - materiale ieftini ici si colo, de ex piele faina la schimbator, volan dar pe usa o imitatie. Puncte forte: - materiale de calitate per ansamblu, cu exceptiile de mai sus, da impresia de masina bine lucrata, inchegata, rezistenta si superioara celor mai multe de pe piata. - comportament excelent la drum - niciodata nu m- a lasat in pana sa o aduc tractata in 8 ani si niciodata nu a fost cazul sa nu pot pleca la drum sau sa am emotii - designul e superior celor mai multe modele, este mai actual acum decat al modelelor lansate dupa un deceniu.
Citeste si
-
INDUSTRIE | marţi, 7 aprilieBMW și Rimac dezvoltă împreună baterii pentru i7 faceliftBMW și Rimac Technologies vor dezvolta împreună baterii de generație nouă pentru noul model electric de lux i7. Versiunea actualizată a noului model va fi prezentată spre sfârșitul lui aprilie. Citeste tot -
INDUSTRIE | marţi, 7 aprilieUzina Renault din Le Mans, rebotezată în onoarea lui Louis SchweitzerRenault îi aduce un omagiu fostului său președinte, Louis Schweitzer, prin adoptarea unui nume nou al uneia dintre uzinele din Franța. Fabrica Renault de la Le Mans, acolo unde este centrul de excelență pentru șasiuri al grupului francez, va purta numele fostului președinte Renault. Citeste tot -
INDUSTRIE | marţi, 7 aprilieFord: rechemare în service pentru mai mult de 420.000 de vehicule din cauza unor probleme la ștergătoareFord recheamă în service 422.613 vehicule în Statele Unite din cauza unei defecțiuni la sistemul de ștergătoare de parbriz, a anunțat Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA). Citeste tot -
INDUSTRIE | luni, 6 aprilieVânzările Leapmotor au crescut cu 26% în primele 3 luni ale anuluiProducătorul chinez Leapmotor a înregistrat al patrulea trimestru consecutiv cu livrări care au depășit pragul de 100.000 de unități. Citeste tot -
INDUSTRIE | luni, 6 aprilieProducția de automobile din Europa: România, în fața Ungariei, Italiei și SuedieiPotrivit celor mai recente date, România a încheiat anul 2025 pe locul 6 în topul țărilor producătoare de autoturisme din Uniunea Europeană. Țara noastră este, astfel în fața unor state ca Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia. Citeste tot
cum adică hatchback-ul Giulietta înlocuit de struțo-cămiloiul Tonale? ca și cum un crocodil înlocuiește un elefant fiindcă are tot 4 picioare (roți.)