Alianța Renault-Nissan a semnat un parteneriat cu divizia Waymo de la Google: servicii de mobilitate cu mașini autonome

Publicat joi, 20.06.2019 11:12 de Paul Cosma

Renault și Nissan vor colabora cu divizia Waymo de la Google pentru dezvoltarea unor servicii de mobilitate cu mașini autonome, atât pentru pasageri, cât și pentru transportul de mărfuri. Mașinile autonome ar putea fi testate în Franța și Japonia, însă oficialii companiilor nu au stabilit o dată pentru lansarea comercială a vehiculelor.

Waymo, divizia de vehicule autonome de la Google, continuă seria parteneriatelor cu producătorii auto. După colaborări cu Fiat-Chrysler și Jaguar Land Rover, Waymo a semnat un parteneriat și cu alianța Renault-Nissan, prin care vor fi dezvoltate servicii de mobilitate cu mașini autonome.

Potrivit acordului, mașinile autonome vor fi utilizate atât pentru transportul de pasageri, cât și pentru cel de mărfuri.

Primele prototipuri ar urma să fie testate în Franța și Japonia, însă oficialii companiilor nu au stabilit un termen pentru lansarea comercială a vehiculelor autonome.

Renault și Nissan vor crea companii de tipul joint-venture cu Waymo în Franța și Japonia, iar acestea vor avea rolul să dezvolte și să testeze diferite soluții și servicii de mobilitate bazate pe tehnologia mașinilor autonome.

Via Automotive News