Alonso se va retrage din anduranță după Cursa de 24 de ore de la Le Mans din iunie: "Voi explora noi aventuri împreună cu Toyota"

Publicat vineri, 03.05.2019 13:15 de Daniel Popescu

Fernando Alonso va părăsi Campionatul Mondial de Anduranță după Cursa de 24 de ore de la Le Mans din luna iunie, însă anunță că va participa în alte competiții alături de Toyota.

Fernando Alonso a anunțat în această săptămână ca se va retrage din Campionatul Mondial de Anduranța (WEC) la sfârșitul acestui sezon, adică după Cursă de 24 de ore de la Le Mans care va avea loc în 15-16 iunie.

"M-am bucurat să fac parte din familia Toyota în WEC, dar acest capitol se încheie. Să câștig Le Mans este unul dintre punctele de reper ale carierei mele și îmi voi aduce întotdeauna aminte de victoria obținută cu echipa anul trecut"

, a declarat spaniolul.

Înainte de participarea la Le Mans din iunie, Alonso va concura în luna mai în Cursa de 500 de mile de la Indianapolis alături de McLaren. În cazul unei victorii, el își va atinge obiectivul de a obține Tripla Coroana, după victoriile din cursa de Formula 1 de la Monaco și de la Le Mans.

Pentru moment, Alonso nu a anunțat care va fi următoarea competiție în care va lua startul după retragerea din WEC, însă a menționat că va rămâne alături de Toyota.

"Acum este momentul potrivit pentru a accepta noi provocări și sunt multe oportunități interesante de explorat alături de Toyota", a adăugat el.

Alonso a testat recent în Africa de Sud o mașină Toyota pentru Raliul Dakar, ceea ce a alimentat speculațiile că spaniolul ar putea concura în ediția din luna ianuarie a anului viitor a Raliului Dakar, care va avea loc în premieră în Arabia Saudită.

Via Toyota

  • hihi, vineri, 03.05.2019 18:16

    Mai degraba l-a pus Toyota pe tusa. Nu are nimic in plus fata de pilotii din WEC dar cere favoritisme & shit. Dakar e locul potrivit. Mai era campionatul de trotinete dar sa asteptam sa faca 40 de ani.

  • Radu, sâmbătă, 04.05.2019 11:46

    Are bani destui, ar trebui sa renunte la sporturile cu motor si sa se bucure de viata. Oricum, as vrea sa-l revad in formula 1 ca pilot Ferrari, coechipier cu Vettel.

  • THE SPINNING GERMAN, sâmbătă, 04.05.2019 17:16

    Pe trotinete se da fetal la turneul campionilor...unde mai ia cate-o bataie. Se pare ca incepe sa ii placa sa si-o ia..Leclerc va trebui sa-i explice cum se piloteaza actualul monopost Ferrari cu care championu' nu se descurca, deh... Alonso macar castiga pe unde merge, curse importante din motorsport. Sper sa mai revina pentru cateva sezoane in F1 ca sa vada si fetal cum stau lucrurile in era hibrida din F1.

  • JugaruGabi, sâmbătă, 04.05.2019 17:26

    Uhm, vrei sa spui ca ti s-a oferit victoria in WEC. Din cate tin minte, celalalt echipaj a mers mai bine ca voi si cineva a dat ordine sa o lase mai moale, ca sa castigi tu. Hai sa o lasam, ca macane.

  • @jugaru, sâmbătă, 04.05.2019 23:29

    Nu tii deloc bine minte. E cam pe dos...Alonso a recuperat miraculos in conditii mixte, dar ce sa spui tu, probabil testi patruns prea mult de aventurile lui vetel din f1...

  • Wec, sâmbătă, 04.05.2019 23:33

    gabita, documenteaza-te putin si apoi dai din taste https://www.motorsport.com/wec/news/spa-report-toyota-alonso-snow/4381298/?fbclid=IwAR3b26eG6FcnDngMFwOkrLhaZeQd5ZkknJhBTg2EvMQH7CPXKwcSB_f4YDw

  • Alex, duminică, 05.05.2019 08:57

    Ce sa mai arate Halonso in F1? E depasit de situatie, sunt altii mai tineri care risca mai mult, astia vechi se gandesc doar la sanatate! A trecut vremea lui.

  • JugaruGabi, duminică, 05.05.2019 19:19

    Bai baieti - ca sa vedeti cum a stat treaba: "Kobayashi then dropped a lap behind the sister car when he missed his lap to pit for fuel, obliging him to cruise round for half a lap or so and earning the #7 car a pair of late penalties for exceeding the mandated 11-lap stint." Atunci a fost discutia ca japonezul din #7 nu a fost informat ca trebuie sa intre la pit. Acum, ca tot laudati mocofanul de Alonso care nu a fost capabil sa ia un titlu cu Ferrari, e strict problema voastra. Eu spun doar ca victoria lui Alonso nu a fost in totalitate pe meritul lui si daca veti avea putin cap, veti realiza jocurile de culise facute de Toyota care nu a avut tot anul 2018 un competitor serios, Audi si cu Porsche retragandu-se din competitie. Ah, ca acum la Spa au condus magistral pe zapada, da, bravo lor. La Le Mans manevra a fost simpla: penalizare pentru #7, Toyota era cu mult inaintea competitiei cu ambele masinii, iar echipa japoneza a zis sa faca reclama cu victoria lui Alonso. Le-a iesit si au obtinut dubla. PS: nu sunt fan Vettel, mai cititi comentariile mele pe blogul asta de stiri F1 inainte sa comentati voi de vettelica.

  • jugaru, duminică, 05.05.2019 23:26

    culca-te bre ca ti-e somn

  • Hamilton81, luni, 06.05.2019 10:48

    Mesaj pt.toti cei care au comentat mai sus: sa va fie rusine,va luati de marii campioni ai formulei 1,iar pe Vetelica il ridicati in slavi