Arabia Saudită: Un drifter amator va fi decapitat pentru uciderea din culpă a două persoane
O instanţă din Arabia Saudită a decis decapitarea unui drifter amator, acesta fiind vinovat de un accident în care şi-au pierdut viaţa două persoane.
Un tribunal din Arabia Saudită a condamnat un bărbat la decapitare pentru uciderea din culpă a două persoane. Totul a avut loc în urma unui accident auto, provocat de şoferul condamnat la decapitare în urma unui derapaj controlat nereuşit. Drifting-ul este o activitate populară în rândul tinerilor din Arabia Saudită, dar practicarea acestui sport într-un cadru mai puţin legal vine cu o serie de pericole, iar accidentele rutiere sunt comune la asemenea evenimente. În cazul de faţă, şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului după ce a acroşat maşina în care se aflau victimele.
Autorităţile din Onaiza vor să dea un exemplu prin decizia lor de a-l decapita pe şoferul pe care îl numesc "mutannish" (cel care ignoră). Astfel, în timp ce respectivul şofer va fi pedepsit prin decapitare pentru faptul că a omorât alţi doi cetăţeni şi a fugit de la faţa locului, autorităţile din Arabia Saudită vor să le arate celorlalţi drifteri amatori unde se poate ajunge dacă vor continua să execute manevre de acest gen pe drumurile publice.
În Arabia Saudită, tribunalele nu au un cod penal scris, ci le permite judecătorilor să dea verdicte doar urmărind propriile interpretări ale Coranului. Şoferul în cauză nu este primul condamnat la moarte după ce a ucis alţi participanţi la trafic, dar celălalt şofer condamndat la o sentinţă de acest gen a primit o reducere a pedepsei la 3.000 de lovituri de bici şi 20 de ani de închisoare. Potrivit Amnesty International, anul 2011 a marcat cel puţin 82 de execuţii în Arabia Saudită, majoritatea fiind realizate prin decapitare.
Via | Yahoo
-
dan_grc, miercuri, 27.06.2012 16:34
Ar fi cam multe decapitari la noi...nu e rea nici ideea biciurii cu 20 de ani inchisoare, mai ales daca pui umarul serios la distrugerea tarii cu-o aroganta totala, iar cand primesti o gluma de pedeapsa de 2 ani incerci sa te "sinucizi" , dupa toate astea aroganta de pe mutra tot nu dispare zicand parca "v-am facut fraierilor din nou, ma duc ca la hotel". Pedeapsa cu moartea trebuie reintrodusa.
-
Chuck Norris, miercuri, 27.06.2012 16:37
ce tampiti mai sunt si astia... daca ucizi din greaseala nu meriti asa pedeapsa
-
Calingura, miercuri, 27.06.2012 16:48
Poate exagerata dar cred ca o parte din practicantii acestei ocupatii ilegale in tara lor se vor mai potoli. La noi o astfel de pedeapsa nu ar functiona. I-ar taia capul mai sus mentionatului si altor mari corupti sau lui i-ar da minim sau deloc si altuia care fura 3 gaini i-ar scurta corpul?
-
Glock, miercuri, 27.06.2012 16:49
Nu sunt oameni,sunt animale. Bine le fac americanii.
-
suca, miercuri, 27.06.2012 16:52
@Chuck Norris - 'daca ucizi din greseala'...asta-i scuza tuturor celor care merg cu 100 km/h in oras, sau trec pe rosu la semafor etc...si omoara pe cineva...saracii, is nevinovati...e din culpa... pai atata timp cat (daca-ti functioneaza aia doi neuroni) constientizezi ca abatandu-te asa de grav de la normele rutiere (viteza mare, trecere pe rosu...) riscul creste exponential, atunci nu mai e din culpa pentru ca teoretic trebuia sa fii constient de pericol. Aici e o problema de legislatie... in functie de gravitatea abaterii de la normele rutiere, nu ar mai trebui considerat din culpa ci omor calificat...
-
TIKA, miercuri, 27.06.2012 16:55
Unde sunt astia!!!!La multi ani in urma ...evolutia e dusmanul lor!!
-
isa.t, miercuri, 27.06.2012 17:23
sa nu uitam de huidu ... si de multi altii in situatia lui... si pana la urma bonbonel este doar un pion care trebuie sacrificat pt a salva regina , "nimic nu este intamplator si lasat in voia soartei"
-
George, miercuri, 27.06.2012 17:54
@dan_grc Hai cu pixelu' albastru lumee! Ia spune cinstit prietene, cati ani ai? Si mai ales de ce iti doresti cu tot dinadinsul sa te intorci in Evul Mediu? Ca sa fiu mai explicit: aici nu e vorba de dreptate ci de justitie, iar cand justitia se face nu pe baza de reguli stricte si proceduri ci pe baza de "propriile interpretări ale Coranului" acolo se ajunge. Unu' ia 20 de ani inchisoare si 3000 de lovituri de bici, altu' isi pierde capul si viata iar daca era probabil vorba despre baiatul vreunui lider politic local nu se intampla mai nimic. Asta e Ev Mediu, adica o societate bazata pe bunul plac si pe privilegii de casta (ti-o spune un fost profesor de istorie). Daca asta e societatea in care doresti sa traiesti imi pare rau pt. tine. P.S. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Si eu imi doresc pedepsirea celor care comit fapte antisociale, dar sanctionarea lor sa se faca potrivit unor norme si proceduri elaborate de un sistem bazat pe Parlament si nu dupa bunul plac al uneia sau mai multor persoane.
-
dan_grc, miercuri, 27.06.2012 18:20
Prietene, ajunge sa te uiti la cont, e treaba mea ce cred, cine vrea sa guste circ ieftin ca sa ramana impresionat s-o faca. O fi evul mediu, dar pt cine fura miliarde care afecteaza direct si indirect milioane de oameni, multi omorandu-se, altii mor prin spitale ca odraslele sa-si urmareasca "sinucigasii" cu A6 nou si lista e prea lunga, pt toti astia nu trebuie decat Evul Mediu. Nu am zis ca sustin neaparat taierea capului pt omor prin imprudenta, e clar ca aia sunt prea fanatici, dar trebuie inceput de undeva. Si "sinucigasul" are tot timpul la dispozitie sa se omoare pe bune, sunt atatea metode, dar cand te uiti la mutra lui numai a sinucigas nu arata, s-o faca cu adevarat si-l voi crede si voi recunoaste c-am gresit.
-
ddd, miercuri, 27.06.2012 18:51
apropos de accidentele pe trecerea de pietoni: pietonii au obligatia sa se asigure inainte sa traverseze, in Bucuresti se arunca pe trecerea de pietoni ca vitele; au o multumire sufleteasca sa ajunga in spital bagati in ghips pana sub limba dar sunt impacati cu ideea ca au fost accidentati pe trecere, si aveau dreptul la traversare, chiar daca nu s-au asigurat. In Romania avem numai drepturi, nici o obligatie!
-
AndreiRN, miercuri, 27.06.2012 18:52
Ar trebui sa invatam de la ei cate ceva. Sper ca familia ramasa sa plateasca pt cei ucisi pana ajung saraci lipiti pamantului.
-
George, miercuri, 27.06.2012 18:57
@dan_grc Ei-ei, dar vad ca esti pornit rau! Imi vine foarte greu sa cred ca ai varsta pe care spui ca o ai pt. ca ai o atitudine de pustan usor de indoctrinat! Probabil ca astepti vreun al doilea Tepes! In cazul asta, am sa-ti spun un secret prietene: daca va veni din nou un Ev Mediu in Romania, el nu i se va aplica doar lui Nastase, asa cum crezi tu, ci si mie, si tie, si celorlalti comentatori de pe acest forum, si intregului popor roman! Cu alte cuvinte, maine poate veni un smecher care va decide ca tu esti vinovat de crima si prin urmare trebuie sa mori! Poate ca atunci n-o sa-ti mai surada atat de tare ideea asta... Eu prefer sa traiesc intr-o democratie adevarata (nu mizeria asta din Romania) unde, cel putin in aparenta, se aplica pedepse proportionale cu fapta, pedepse decise de judecatori adevarati, nu imami sau seici care judeca "dupa interpretarea proprie a Coranului" sau fosti procurori care judeca pe baza de comanda politica. Din pacate, zic eu, Romania zilelor noastre este mult mai aproape de ceea ce spui tu ca iti doresti decat de o democratie adevarata. Rezultatul il vedem cu totii...
-
dan_grc, miercuri, 27.06.2012 19:10
Indoctrinati sunt cei care cred tot ce li se baga pe gat la tv, eu am stat de vorba zilele astea cu oameni f pragmatici care nu cauta absolut deloc senzationalul, care nu cred in conspiratii, dar ce sa vezi, nu le vine nici lor sa creada asemenea porcarie, si-n presa straina sunt articole in care se spune ca tentativa de sinucidere cu zeci de martori afara, lipiti de gard fara sa auda cineva ceva, intre ei fiind niste termopane de 2 lei, n-au mai auzit in viata lor, nu mai zic de un om impuscat in gat care nu are nici pe naiba dar care apoi a devenit in "stare grava" si operat....a 2-a zi???!!! Iar aseara era roz-bombon si mai avea putin si-l pufnea rasu. Vrei sa vezi ca nu se vor clarifica aceste lucruri de bun simt?? Daca vrei sa traiesti intr-o democratie normala in care fiecare sa fie pedepsit conform faptelor ai gresit tara, mai ramane sa aperi vreun partid mare de la noi si deja te pot intreba cati bani primesti de la ei sa-i aperi, sunt pline tv-urile de "echilibrati" intr- o tara exact pe dos.
-
George, miercuri, 27.06.2012 19:34
@dan_grc Nu crezi tot ce ti se bata pe gat la tv???? Spui ca nu te uita la tv insa toate exemplele date de tine sunt de acolo! Nu esti adeptul teoriei conspiratiei???? Ciudat! Eu n-am observat pt. ca tocmai ne-ai prezentat o astfel de teorie aici. Probabil ca oamenii aia "foarte pragmatici" cu care ai stat de vorba stiu exact cum trebuie sa functioneze un sistem de justitie, adica sa fie unu' care decide daca mori sau traiesti si atat! Fara "maruntisuri" precum avocatii sau respectarea legilor! Ce dracu', doar tre' sa se face dreptate,nu!? Cu un lucru s-ar putea sa ai dreptate insa: daca vreau sa traiesc intr-o democratie s-ar putea sa fi gresit tara... Ascultandu-te pe tine si pe alti "oameni pragmatici" imi dau seama ca modelul vostru e ceva de genul Arabiei Saudite ori Sudanului (unde sa omoara oameni doar pt. ca sunt crestini) si nu o democratie europeana.
-
dan_grc, miercuri, 27.06.2012 19:59
Hai ca nu mai vreau sa continui cu off-topicul asta, daca nu crezi in ceva ce ti se prezinta in mod oficial pe toate posturile aproape nu inseamna ca visez conspiratii, sunt chestii de bun simt, e ca si cum eu vad ceva si mi se prezinta altceva, inseamna ca sunt paranoic? Asa o fi...si vezi ca evul mediu se afla demult printre cetatenii obisnuiti prin sute de abuzuri ale"institutiilor" , exemplele sunt prea multe, poate va veni momentul sa se mute si mai sus evul mediu. Iar aia pragmatici au vorbit exact de povestea asta cusuta cu ditamai ata alba, nu de justitie, nu de procese, nu de cum a fost condamnat, nici nu ma intereseaza, sa se omoare intre ei toti "cumetrii" politici, eu vorbesc doar de prosteala cu "sinuciderea" si chiar incepi sa semeni cu-n postac de partid care cerseste compasiune pt saracul nastase, repet, daca gresesc sa ma contrazica si sa se sinucida in inchisoare daca nu suporta detentia, este un om ambitios care a reusit tot ce si-a propus nu? chiar mult mai mult. Salutare.
-
zarnesteanu, joi, 28.06.2012 04:26
Cateva observatii si comentarii: 1. Vitele alea faceau drift-uri in plin trafic, printre alti soferi nevinovati care au avut ghinionul sa conduca in locul si momentul nepotrivit. 2. Manelele, taiota si cretinismul pur sunt o combinatie perfecta. 3. In locul judecatorului, ii mai dadeam inca 1000 de bice pe spinare inaintea decapitarii. 4. La decapitare ii obligam sa asiste si pe imbecilii care au filmat sau faceau drifturi impreuna cu posedatul. 5.La executie as fi rugat rudele celor omorati, sa-si exprime liber sentimentele, prin cuvinte, gesturi sau fapte fata de cel executat si fata de complici. 6. Modelul asta de taiota camry imi trezeste amintiri placute. E masina care a marcat fara echivoc inceputul declinului in "calitatea" japoneza. MA rog, care o fi fost si aia ... PS. Georgica, se pare ca ai nevoie de somn, dragutule. "Sclava Izaura" n-a fost manual de istorie, ci doar o telenovela nenorocita, fara legatura cu realitatea.
-
George, joi, 28.06.2012 09:35
@dan_grc Suntem pe un site auto si cred ca la asta ar trebui sa ne referim aici. Insa, am vrut sa-ti arat un singur lucru prietene: niciodata nu e bine sa judeci cu doua masuri dintr-un motiv foarte simplu, MAINE TI S-AR PUTEA INTAMPLA SI TIE. Apropos de uitatul la TV, hotaraste-te o data ce e bine, sa te uiti sau sa nu te uiti! Pt. ca mai intai ma acuzai pe mine ca ma uit prea mult, iar apoi, in ultima postare, spunei ca pe toate canalele arata nu stiu ce, iar eu trebuie sa cred pe nemestecate ce arata acolo. Iar de Nastase tu ai adus vorba, asa ca nu ma acuza pe mine cum ca as fi vreun postac de partid!
-
dany, joi, 28.06.2012 09:48
Ce ti-e si cu politica asta, mare bagaboanta dom'ne! Adica, in alde Libia unde lumea avea casa de la stat, in alde Siria unde comunitatile crestine traiesc bine mersi si in pace cu cele musulmane sau alde Iran unde femeile merg la facultate, americanii intervin pentru ca, vezi dom'ne, nu e democratie, in Arabia Saudita unde se taie capete, maini, nasuri si chiar se executa lumea prin lapidare, ca pe vremea lu' Neanderthal, e totu' gigea si nu le zice nimeni nimic. Si aici tot felul de extremisti cu mintea de furnica si alimentati de frustrari comenteaza cum ca asa le trebuie si asa ar trebui si pe la noi. Bravo ma, da-v-ar D-zeu tot ce doriti, sa se ajunga la noi sa-ti dea militia cu ciomagu-n cap daca nu traversezi pe la trecerea de pietoni. Daca voi credeti ca omorul trebuie sa se pedepseasca tot cu omor, atunci sunteti tocmai buni de recrutat in triburile talibane. Nu zic, pedepse taticu cat cuprinde, du-i la Canal, pune-i sa mute pietre sau da-le sa incarce gunoiu' cu mainile goale toata viata lor in groapa Glina, dar cat priveste partea cu omoru', parca in crestinatatea mea mi-as aminti de cuvintele lui Iisus: "Cine e fara de pacate sa arunce prima piatra". Nu de alta, dar mai era un dement de prin Austria care a umplut Europa de razboi si lagare prin anii '40 in uralele propriului popor la fel de insetat de sange, si acum, daca-i intrebi pe moshulici cum era treaba atunci, se supara si se declara rusinati, saracele fecioare.
-
George, joi, 28.06.2012 09:50
@zarnesteanu Daca taceai, filozof ramaneai! Ma inclin in fata logicii tale impenetrabile! Ha-ha-ha! OK. Hai s-o luam pe scurt pt. ca observ e mai greu cu ganditul pe aici: NU SUSTIN IERTAREA DE PEDEAPSA A INFRACTORILOR SI MAI ALES A CRIMINALILOR!!!!!!! E clar pt. toata lumea???? Singura mea obiectie e legata de modul de aplicare a pedepsei: VREAU CA PEDEPSELE SA SE APLICE UNITAR pt. toata lumea fara chestii gen "interpretarea proprie a Coranului". Cu alte cuvinte: daca unu' a fost spanzurat pt. ca a omorat doi oameni, tuturor care fac la fel sa li se aplice aceeasi pedeapsa, IN BAZA LEGII! E tat de greu de inteles????
-
adycd11, joi, 28.06.2012 10:07
atata vreme cat ne bazam pe oameni sa ne faca dreptate si justitie ne amagim singuri.Intr-adevar,bine au facut ca l-au pedepsit prin decapitare ca la cat de prost era sigur nu-si folosea capu',dar sa nu uitam ca aceiasi judecatori din Arabia Saudita pot pedepsi femeile care urca la volan,cu toate ca nu cred ca este vreun pasaj in Coran care sa faca referire la asa ceva.In plus,in felul asta se pot instala abuzuri.Problema e ca abuzuri sunt si sub asa-zisa "democratie":fiul lui tata,in urma pierderii controlului unui SUV de 80.000 de euro omoara un tata si pe fiul acestuia de 6 ani care se plimbau pe trotuar si nu pupa un an de puscarie,iar altul,de disperare ca nu mai are ce manca,se apuca de furat din supermarket si ia 5 ani de puscarie.Nu incurajez crimele minore deloc,dar pedeapsa trebuie acordata proportional cu fapta comisa,excluzand totusi condamnarea la moarte.
-
CM, joi, 28.06.2012 12:11
Daca ar fi si la noi pedeapsa cu moartea, unu gen Mitza din Zambaccian care odata spunea cu arogantza "sa i se numere oole", care a vandut tzara p doi lei privatizand combinate p spagi la pretu d un dolar, fostilor activisti d partid (Ioan Niculae - toate combinatele chimice din tzara) Dan Voiculescu caruia ii platiti facturile la energia electrica si bat campii la televiziunile lui d 2 lei cu toti mancatorii lui d rahat), si lasand oamenii in frig, foamete, drumuri neasfaltate (Dragnea - Teldrum) ar trebui sa moara k Cezar (imi iertatzi comparatia) executatzi d gloatele d care si-au batut joc si p care considera animale.
-
JP, joi, 28.06.2012 13:57
Titlul newsletterului zicea: "Sentinta socanta" Nu e nimic socant. Daca omori oameni din prostie incercand sa te distrezi nu inseamna ca nu esti vinovat.
-
tinitaro, joi, 28.06.2012 21:26
Ar trebui sa existe si in Romania legea Talionului.
-
flavius, joi, 28.06.2012 23:14
Driftul in sine este o bataie de joc adusa masinilor,sportului si spectacolului in sine.Acesti manelisti auto ar trbui decapitati, la figurat bineinteles ,de toata lumea.In fond sunt niste jeguri.
-
john_range, joi, 28.06.2012 23:24
@AndreiRN ....iar esti depasit...ca de obicei de fapt si gandesti mereu cu un pas inapoi!!!Dar pune-te tu in situatia in care de ex:ai un fiu si iti face una ca asta..nu ti se pare normal sa plateasca el si sa dea socoteala pt ceea ce a facut,sau vrei sa platesti si tu pt el ca sa ajungi sarac lipit pamantul?nu ai decat daca gandesti asa!!ce treaba are familia??nu inteleg!!!daca el e gresit atunci el sa plateasca scump gresala!!!
-
AndreiRN, joi, 28.06.2012 23:47
Ioane_de pe Camp, iar intri in depasire ilegala si ........ Cica nu sare tandara departe de buturuga dar ........
-
john_range, joi, 28.06.2012 23:57
@AndreiRN(RN semnifica cumva Rasul Natiunii sa inteleg)...oricare e de acord cu ceea ce am zis la adresa ta....si tu esti constient ca am dreptate,dar faci mereu pe desteptul dupa ce stii ca ai zis o prostie!!!continua tot asa oricum te stiu toti la cat te duce capul si ce mentalitate ai!!!Mai bine te lasam sa-ti traiesti visele tale din copilarie!!!
-
Devorattor, marţi, 03.07.2012 20:59
sunt uimit de cati habarnisti frustrati comenteaza pe aici! in primul rand, driftul este o mica arta, un mod de viata pt multi tineri, nu o bataie de joc! Multi confunda driftul cu liniutele...
Citeste si
-
O LUME NEBUNA | marţi, 19 iunieChinezii vând replici ale modelelor Lamborghini cu 52.000 de euroPentru chinezii care nu îşi permit luxul unui Lamborghini original, o companie a găsit soluţia de compromis: replici de 52.000 de euro, cu motor Toyota de 2.2 litri. Citeste tot
-
O LUME NEBUNA | miercuri, 13 iunieUn scoţian şi-a găsit Ferrari-ul 612 Scaglietti vandalizat cu un toporUn scoţian şi-a găsit maşina personală, un Ferrari 612 Scaglietti, distrusă cu un topor în parcarea service-ului unde urma să fie reparată. Citeste tot
-
O LUME NEBUNA | sâmbătă, 9 iunieLamborghini Aventador versus un avion de vânătoare F16 Fighting FalconRevista daneză Bilmagasinet a vrut să afle răspunsul la eterna întrebare: Ce este mai rapid, avionul sau mașina? Pentru asta a pus față în față un Lamborghini Aventador și avion de vânătoare F16. Citeste tot
-
O LUME NEBUNA | joi, 7 iunieRusia: O coloană oficială a blocat o salvare şi a dus la decesul unui pacient (+video)Ruşii sunt scandalizaţi de un eveniment tragic petrecut la începutul săptămânii. O coloană oficială, în care se afla şeful Dumei, a blocat deplasarea unei ambulanţe ce transporta un pacient în stare gravă. Citeste tot
-
O LUME NEBUNA | duminică, 3 iunieUn Ferrari 250 GTO construit pentru Stirling Moss a devenit cea mai scumpă mașină din lumeUn exemplar Ferrari 250 GTO din 1962 a fost vândut la licitație pentru suma de 35 milioane dolari. Citeste tot
nu stiu de ce dar am asa o vaga impresie cum ca nu-i tocmai rau sa mai descapataneze cate un vinovat ... spre deosebire de rromanik unde omori o studenta pe trecerea de pietoni, cu politistul langa tine, si nu faci nici macar o secunda de puscarie