Arash AF8 - supercarul englezesc cu motor V8 aspirat de 7.0 litri
Englezii de la Arash au prezentat noul lor supercar, la patru ani de la AF10-le construit într-un singur exemplar. Noul model are un motor central şi poate să atingă 322 km/h.
Arash AF8 este noul jucător pe piaţa supercar-urilor şi vine din Regatul Unit. Modelul vine la patru ani de la ultimul produs al mărcii, AF10, al cărui unic exemplar stă în facilitatea de producţie a constructorului cunoscut sub numele de Farboud, botezat după numele de familie al fondatorului.
Dacă cele 1.2 tone reprezintă masa vehiculului în versiunea "gata de drum", vorbim despre cel mai uşor model din segment. Indiferent de situaţie, transmisia manuală cu şase trepte care echipează motorul V8 este montată într-un şasiu construit din aluminiu, fibră de carbon şi oţeluri de înaltă rezistenţă. Caroseria este realizată integral din fibră de carbon. Pentru o masă cât mai redusă, jantele sunt realizate din aluminiu prin forjare. Sistemul de frânare are discuri ventilate faţă şi spate, echipate cu etrieri cu şase, respectiv patru pistonaşe (faţă/spate). Direcţia este convenţională (cremalieră şi pinion), operată electro-hidraulic.
Interiorul noului supercar realizat de Arash Farboud, fondatorul mărcii, este îmbrăcat în piele şi fibră de carbon. Sistemul de infotainment este unul modern, cu ecran tactil, parbrizul este încălzit, iar habitaclul are temperatura controlată cu un sistem de aer condiţionat, o raritate între supercar-urile construite de producătorii independenţi care se concentrează pe performanţă. La fel ca la orice supercar, fiecare model de producţie va primi o placă metalică la interior care va fi inscripţionată cu numărul şasiului.
Via Autocar
Aduce cu Corvette.