Aston Martin a început producția hypercar-ului Valkyrie. Primul exemplar a fost deja finalizat
Aston Martin Valkyrie a intrat în producție. Primul exemplar, din totalul de 150, a fost deja finalizat și va livrat în următoarele săptămâni, a transmis producătorul britanic de automobile.
Hypercar-ul Valkyrie este produsul colaborării dintre Aston Martin și echipa de Formula 1 Red Bull Racing. La dezvoltarea lui au colaborat nume mari din domeniu precum Adrian Newey, Andy Palmer, Christian Horner și Simon Spoule.
Inițial, mașina a fost denumită Nebula. Apoi, numele i-a fost schimbat în AM-RM 001, iar în 2017, Aston Martin a anunțat că viitorul hypercar va fi cunoscut drept Valkyrie. În același an, britanicii au dezvăluit majoritatea detaliilor tehnice.
Trecând peste toate tehnologiile și elementele aerodinamice împrumutate din Formula 1, Aston Martin Valkyrie este echipat cu un sistem de propulsie hibrid la baza căruia stă un propulsor V12 Cosworth, aspirat natural, de 6.5 litri. Ansamblul dezvoltă 1.155 de cai putere și 900 Nm cuplu, într-o mașină care cântărește 1.030 de kilograme.
Aston Martin anunță acum că hypercar-ul Valkyrie a intrat, oficial, în producție. Primul exemplar a fost deja finalizat și în câteva săptămâni va ajunge în colecția viitorului său proprietar. În total vor fi asamblate 150 de unități.
Pentru a finaliza un exemplar Valkyrie, personalul de la uzina din Gaydon are nevoie de peste 2.000 de ore de muncă. Îți reamintim că modelul britanic este construit manual.
Înainte de a fi livrată clienților, fiecare mașină este testată pe circuitul de la Silverstone, acolo unde a și fost în mare parte dezvoltată, de altfel.
via Aston Martin
2000 de ore de muncă pentru a produce o maşină uzată moral