Aston Martin ar putea încerca să doboare recordul de pe Nurburgring: “Versiunea de circuit a lui Valkyrie este cu siguranță un rival pentru Porsche”

Publicat luni, 02.07.2018 13:34 de Paul Cosma

Șeful echipei Red Bull Racing, Adrian Newey, consideră că hypercar-ul Aston Martin Valkyrie (în versiunea de circuit) este capabil să doboare recordul istoric stabilit de Porsche la Nurburgring.

În urmă cu câteva zile, Porsche a reușit o performanță extraordinară prin stabilirea unui nou record, după 35 de ani, pe circuitul de la Nurburgring.

Istoria a fost rescrisă de pilotul german Timo Bernhard, la bordul unui Porsche 919 Hybrid Evo. Prototipul a parcurs Iadul Verde în 5 minute și 19.55 secunde, cu aproape un minut mai rapid decât fostul timp de referință.

Performanța nemților nu avea cum să fie trecută cu vederea și a pus pe gânduri concurența. Cu toate că recordul Porsche pare unul greu de egalat, Adrian Newey este de altă părere. Șeful echipei Red Bull Racing crede că versiunea de circuit a lui Aston Martin Valkyrie este capabilă să doboare noul record de pe Nurburgring.

“Nu sunt sigur că o mașină de Formula 1 ar reuși, dar cred că Valkyrie, în versiunea de circuit, este cu siguranță un pretendent,” a declarat Adrian Newey.

În luna martie, Aston Martin a anunțat debutul oficial al modelului Valkyrie AMR Pro, un hypercar ce dezvoltă peste 1.100 de cai putere și beneficiază de tehnologii împrumutate din Formula 1. Toate cele 25 de exemplare ce vor fi produse au fost deja rezervate.

Inginerii Aston Martin și cei din cadrul Red Bull Advanced Technologies au modificat o serie de elemente aerodinamice pentru a oferi performanțe mult mai bune pe circuit.

Constructorul a anunțat atunci că hypercarul său beneficiază de un motor V12 de 6.5 litri ce dezvoltă peste 1.100 de cai putere, având o greutate de 1.000 de kilograme. Britanicii nu au oferit datele tehnice complete, urmând ca acestea să fie făcute publice ulterior. Însă, Aston Martin a mai precizat că viteza maximă a lui Valkyrie AMR Pro este de 362 km/h.

Via Autocar

  • SIMPLE MINDS, luni, 02.07.2018 14:04

    ........DOAR UMOR ENGLEZESC.........

  • Ionut, luni, 02.07.2018 14:25

    Mi se pare o afirmatie hazardata (ceva atipic in cazul lui Newey). In primul rand 918 Evo are doar 850 kg, la o putere aproape similara. Diferenta de 150 este imensa. Pur si simplu nu se pot compara. Mai mult, sistemul hibrid permite accelerari incredibile pe un singur tur. La asta mai adaugam si un sasiu gandit de la 0 pentru curse. Pur si simplu nu vad cum s-ar putea apropia de timpul ala. Nu spun ca Valkyrie AMR Pro n-ar putea scoate un timp care sa bata rau vechiul record. Dar actualul este greu de atins, pentru ca e realizat de o masina fara niciun fel de restrictii, ar carui singur tel este de a spulbera recorduri in scopuri de marketing.

  • SIMPLE MINDS, luni, 02.07.2018 14:49

    CEL MAI PROBABIL URMATORUL RECORD VA FI REALIZAT DE O MASINA AUTONOMA .PENTRU NEWEY TINTA AR TREBUI SA FIE 6:11 DIN 1983 ,TIMP CARE E IMPOSIBIL DE ATINS IN OPINIA MEA DE MARCA BRITANICA.NU CUMVA NEWEY A FACUT ACESTE DECLARATII IMEDIAT IN URMA VICTORIEI RBR DE LA ZELLWEG? IN SITUATIA ASTA AS PUTEA SA-I CAUTIONEZ ENTUZIASMUL !!!!!

  • SIMPLE MINDS, luni, 02.07.2018 15:03

    IN EVENTUALITATEA CA A FACUT ACESTE DECLARATII INAINTE DE GP AUSTRIEI O SA- L CAUTIONEZ SI DE DATA ASTA.AVAND IN VEDERE CA A1RING SE AFLA LA CIRCA 800 METRI ALTITUDINE ,HIPOXIA E SINGURUL ARGUMENT FIABIL!!!!

  • mircea, luni, 02.07.2018 15:37

    @Simple Minds Putem scrie textele fără majuscule, te rog? E agasant și enervant pentru restul. Mulțumesc.

  • SIMPLE MINDS, luni, 02.07.2018 16:21

    @mircea Ar trebui sa fim enervati si agasati de diletantismul multora care comenteaza pe AM si mai putin daca apar majuscule sau nu.O sa incerc sa ma conformez rugamintii tale.Multumec si eu.

  • SIMPLE MINDS, luni, 02.07.2018 16:44

    @ionut 919 evo si nu 918 evo.Cu multumiri.918 parca a oprit cronometrul pe la 6:57...

  • mircea, luni, 02.07.2018 17:57

    @Simple Minds Mulțumesc. :) Suntem agasați de multe, de-aia și vreau să limitez daunele vizuale.

  • SIMPLE MINDS, marţi, 03.07.2018 13:30

    @ PAUL COSMA Faptul ca a-ti preluat comentariul meu din 29.06 privind recordul 919 evo in articolul d-voastra din 02.07 ma face sa fiu magulit.Cu deosebit respect.