Aston Martin spune adio cutiei manuale de viteze

Publicat sâmbătă, 15.05.2021 10:07 de Alexandru Monenciu

Șeful Aston Martin dă de înteles că brand-ul pe care îl conduce nu va mai oferi o cutie manuală de viteze. Aceasta va dispărea din portofoliul britanicilor odată cu lansarea viitorului Vantage facelift (până în 2022).

Oricât ar fi de apreciată de nostalgici, transmisia manuală nu prea își mai are locul în industria auto din prezent. Tot mai mulți producători au renunțat la ea, însă britanicii de la Aston Martin au făcut tot posibilul să o păstreze.

De fapt, Aston Martin a readus-o în lumina reflectoarelor în urmă cu câțiva ani, odată cu debutul versiunii Vantage AMR. Apoi, a oferit-o și împreună cu modelul Vantage "obișnuit".

Actualul șef al companiei, Tobias Moers, nu îi mai vede rostul, așa că va renunța la ea până anul viitor. Sau altfel spus, transmisia manuală va dispărea odată cu lansarea lui Vantage facelift.

Întrebat, de către jurnaliștii australieni, despre viitorul acestei cutii în portofoliul Aston Martin, Moers a declarat: "Nu suntem dedicați cutiei de viteze manuale. Sincer să fiu, nu a avut o călătorie prea bună. Am făcut câteva evaluări despre această mașină (Vantage cu transmisie manuală) și nu mai este nevoie de ea. Și trebuie să o menții în acord cu noile reglementări, de la an la an, deoarece este un grup propulsor diferit. Nu are niciun sens."

Fostul șef al producătorului britanic, Andy Palmer, și-ar fi dorit ca și viitorul Vanquish să fie oferit alături de o transmisie manuală. Acest lucru nu se va întâmpla, în contextul în care va folosi un sistem de propulsie hibrid furnizat de Mercedes-AMG.

via Motoring

  • @edikk, sâmbătă, 15.05.2021 11:47

    I-auzi,iedica ce-a declarat palmarul ala de Palmer,renunta la involuatele cutii manuale din 1900 toamna,3 pedale la doua picioare.Acum te poti bucura de statul in trafic cu orele in masina ta sport fara sa mai ai grija sa mesteci in mamaliga.

  • Mana-rece-suflet-cald, sâmbătă, 15.05.2021 13:57

    E clar că prea puțini clienți sunt dispuși să dea o căruță de bani pe o mașină nouă cu cutie manuală. Cu câțiva nostalgici, nu faci prea mulți bani. Oricum, nu cunosc prea multe persoane care, după ce au condus măcar un an o automată, să mai vrea să se întoarcă la cutia manuală.

  • zarnesteanu, sâmbătă, 15.05.2021 16:22

    Nu m-as mai intoarce niciodata de buna voie la o cutie manuala. Cand vin acasa si trebuie sa conduc masina alor mei e ok. In primele ore poate mai inec motorul de 2-3 ori si pe urma treaba merge brici. Dar in nici un caz nu e ceva ce-mi lipseste, sau imi ia placerea de a conduce :):) Daca iti inveti cutia, poti sa schimbi vitezele foarte bine doar din acceleratie. Padelele de pe volan le folosesc extrem de rar. Poate iarna, cand cobor o panta cu gheata si fortez cutia sa nu sara mai sus de o anumita treapta de viteza. in 20 de ani nu stiu daca am facut-o de 5 ori. Chiar si asa tot este periculos. Daca e gheata pe jos si fortezi masina intr-o treapta prea mica, poate sa inceapa sa alunce pentru ca rotile nu se invartesc suficient de repede. Vara, poate odata pe sezon mai dau din clapete sa mai vad daca mai functioneaza. In rest absolut deloc. Mai sunt situatiile in care te mai iei in coarne cu cate unul pe strada si cutia intra automat pe modul sport si tine turatiile sus, gata de bataie :) Cand se linistesc lucrurile, calmez motorul de la levierul central prin cateva miscari la dreapta, sa fortez cutia sa schimbe in treptele superioare. In rest, niciodata n-am simtit nevoia sa mai mestec in mamaliga. Fiecare cu viata lui ... :) Daca iti anticipezi corect miscarile, o talpa la podea e suficienta pentru computerul de bord sa stie ca motorul si transmisia trebuie sa se puna la treaba. Cand ai terminat repriza/depasirea, ridici piciorul de pe acceleratie si lucrurile isi reintra in normal.

  • @zarnesteanu, sâmbătă, 15.05.2021 19:57

    Acelasi lucru mi-l spunea cineva care venise ca si mine la service,eu la schimbat uleiul din motor,el mecatronicul,uleiul din cutie,din convertizor plus o readaptare de cutie cu calculatorul.Tot asa zicea,ca nu s-ar mai intoarce miciodata la manuala dupa ce a descoperit luxul automatei mai ales in trafic,fiecare cu viata lui.

  • mircea badea, sâmbătă, 15.05.2021 21:40

    bine dar sa le faca si fiabile, sa nu stai cu morcovul.. sau sa dea garantie pe viata la cutie.