Au cedat: Ford va construi 500 de exemplare GT în plus la presiunile clienților
Ford avea de gând să producă doar 500 de exemplare GT în următorii doi ani și să încheie apoi producția pentru a asigura caracterul exclusivist al mașinii. Cererile clienților rămași pe dinafară le-au schimbat însă planurile americanilor.
Ford a reușit să transforme lansarea lui Ford GT într-o competiție. Cu doar 250 de exemplare produse pe an, cei doi ani programați în prima fază de Ford nu i-au satisfăcut deloc pe cei 6500 de doritori care au trimis scrisori de intenție către Ford cu scopul de a-și rezerva un loc la coadă. Iar procesul de selecție a celor 500 de candidați selectați de Ford
Ei bine, Ford a decis să suplimenteze producția noului GT cu încă 500 de exemplare care vor fi asamblate după finalizarea primului set de mașini. Cei doi ani adiționali vor prelungi astfel producția de serie limitată a lui GT până în 2019, iar numărul total de mașini care vor exista la nivel mondial se va ridica la 1000.
"Chiar dacă nu putem să producem câte un exemplar GT pentru fiecare dintre cei care au depus cereri ferme, vom asambla mașini adiționale în efortul de a satisface mai mulți dintre cei mai loiali ambasadori Ford. Vrem să menținem caracterul exclusivist al lui Ford GT, însă suntem conștienți de importanța vitală a clienților pe care ăi are brandul nostru", spune Dave Pericak, directorul global al diviziei Ford Performance.
Conform planurilor celor de la Ford, anul al treilea de producție va fi rezervat pentru cei trecuți inițial pe lista de "rezerve" ale primelor 500 de mașini, în timp ce pentru cele 250 de mașini din cel de-al patrulea an va fi deschisă din nouă o sesiune de înscrieri undeva în 2018.
via Ford
Mi se pare normal....in ziua de azi profitul dicteaza nu exclusivitatea !