Au inceput verificarile tehnice pentru Dakar
Centrul cultural Belem din Lisabona gazduieste verificarile tehnice ale tuturor concurentilor la Raliul Dakar 2008.
Verificarile tehnice ale tuturor masinilor si mototcicletelor care vor lua startul in Raliul Dakar se desfasoara, pentru a treia oara consecutiv, la centrul cultural din Belem, langa Lisabona. Acestea au debutat astazi si vor dura trei zile, pana vineri, urmand ca sambata sa fie dat startul celei mai importante competitii de rally-raid din lume.
Primul pas este verificarea "administrativa" a tuturor concurentilor (permise de conducere, licente, vize, etc), dupa care urmeaza analiza fiecarei masini care intra in concurs, acestea trebuind sa fie conforme cu regulamentul sportiv al concursului. In total, la Dakar vor participa 248 de motociclete, 204 masini si 98 de camioane, fara a calcula aici masinile de asistenta.