Audi ar putea intra în alianța BMW-Daimler pentru dezvoltarea tehnologiilor autonome: anunțul oficial, așteptat în septembrie
Audi este aproape să se alăture alianței BMW-Daimler care dezvoltă tehnologii autonome, potrivit informațiilor apărute în presa germană. Un anunț oficial în acest sens este așteptat în luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
În luna iulie 2019, grupurile BMW și Daimler au semnat contractul cu privire la dezvoltarea comună a unor tehnologii autonome. Primele sisteme autonome vor apărea pe modele BMW și Mercedes-Benz în 2024.
Parteneriatul prevede că cei doi producători vor dezvolta în comun sisteme de asistență, tehnologii autonome pentru condusul pe autostradă și tehnologii pentru parcare automată, toate la nivelul de
BMW și Daimler au spus că parteneriatul nu este unul exclusiv, astfel că și alți producători se pot implica în colaborare.
Potrivit presei germane, alături de BMW și Daimler ar urma să vină în curând și Audi, iar anunțul oficial este așteptat pentru luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
Intrarea Audi în alianța BMW-Daimler nu va afecta relația Volkswagen cu Ford prin care cei doi constructori dezvoltă tehnologii pentru vehicule autonome.
Via Reuters
adica vor plati la comun, sistemele autonome fiind dezvoltate de terti si personalizate pentru fiecare client in parte