Audi ar putea lansa un A4 hibrid plug-in
Audi ar putea lansa odată cu noua generaţie a lui A4 şi o versiune hibridă a acestuia. Sedanul va debuta în 2014 şi va beneficia de tehnologia plug-in.
Constructorul german Audi lucrează din greu la viitoarea generaţie a lui A4. Aceasta va debuta în 2014, iar zvonurile apărute în presa de specialitate ne spun că vom putea vedea şi o versiune hibridă a sedanului din Ingolstadt. Viitorul A4 hibrid va beneficia de tehnologia plug-in şi spre deosebire celelate hibride de până acum, motorul electric nu va fi legat de agregatul termic.
Conform aceloraşi zvonuri, A4 hibrid ar avea o autonomie în modul complet electric de 60 de kilometri. Viitoarea generaţie a lui A4 va fi construit pe platforma globală MBL Evo. Mulţumită acesteia, inginerii germani vor reuşi să micşoreze masa sedanului cu până la 150 de kilograme. Odată cu scăderea masei maşinii, consumul de carburant se va diminua şi el.
În ciuda faptului că structura MBL Evo este mai uşoară, la capitolul spaţiu aceasta se dovedeşte mult mai practică decât actuala platformă. La capitolul motorizări, vom vedea aceleaşi propulsoare pe benzină sau diesel cu care ne-au obişnuit până acum inginerii Audi.
Via | LeftLaneNews
Tare !