Audi e-tron GT va fi vedetă de film: conceptul electric va apărea în viitorul film Avengers din 2019
Conceptul Audi e-tron GT va putea fi admirat în viitorul film Avengers, care va avea premiera la cinema în mai 2019.
Audi a confirmat continuarea parteneriatului cu Marvel prin care diverse modele ale constructorului german apar într-o serie de filme de pe marile ecrane.
Astfel, conceptul Audi e-tron GT, prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles de la sfârșitul lunii noiembrie, va putea fi admirat în cea mai nouă producție din seria Avengers, care nu a primit încă un nume oficial.
În stadiu de concept, Audi e-tron GT utilizează două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, pentru a oferi astfel tracțiune integrală. În total, cele două motoare generează 434 kW, echivalentul a 590 de cai putere. În viitor, vehiculul va accelera de la 0 la 100 km/h în circa 3.5 secunde și va ajunge la 200 km/h în puțin peste 12 secunde.
La rândul ei, bateria Li-Ion are o capacitate de 90 kWh și este montată sub podeaua conceptului, iar autonomia oficială este de peste 400 de kilometri. e-tron GT Concept va primi în 2020 o versiune de serie care va rivaliza în special cu Tesla Model S, iar primele livrări sunt programate pentru prima parte a anului 2021.
Colaborarea dintre Audi și Marvel datează de peste un deceniu. Audi R8 a fost vedeta primului film Iron Man din 2008, pentru ca R8 Spyder să apară în Iron Man 2, în timp ce R8 E-Tron a debutat în Iron Man 3.
Via Autoblog
Ce rapid se fac unele filme.