Audi nu exclude posibilitatea lansării unei versiuni RS1
Deşi abia a lansat noul S1, Audi nu exclude posibilitatea de a da naştere unei variante de performanţă, etichetată RS1.
Abia lansat în Europa, noul Audi S1 lasă deja loc de speculaţii privind un potenţial derivat de performanţă. În cadrul prezentării modelului german, designerul noului Audi S1 a fost întrebat dacă lucrează cumva şi la aspectul exterior al viitorului RS1. Frank Gruner, omul de creaţie care a gândit modificările aerodinamice ale lui S1, nu a negat informaţia, preferând să comenteze simplu:
Declaraţia sa a generat o serie de ipoteze privind un viitor RS1, cel mai mic membru al familiei de performanţă Audi. Vârful de gamă ar urma să beneficieze de acelaşi motor de 2.0 litri turbo, modificat însă substanţial pentru a putea oferi peste cei 231 de cai şi 370 de Nm oferiţi în prezent de S1.
Ipoteza unei versiuni mai potente este întărită şi de Ulrich Weirl, omul care a condus dezvoltarea motorului pentru S1. El susţine că agregatul EA888 cu patru cilindri şi o capacitate de 2.0 litri poate fi modificat pentru a obţine şi mai multe resurse, înghesuindu-l cu succes sub capota lui A1.
Cu toate acestea, Weirl a precizat că este prea devreme să se vorbească despre un RS1.