Audi Q2, Ford Edge şi Hyundai Ioniq au primit 5 stele la testele EuroNCAP. Suzuki Ignis, 3 stele in testul standard
Audi Q2, Ford Edge şi Hyundai Ioniq au obţinut calificativul maxim în testele EuroNCAP, în timp ce Suzuki Ignis a primit doar 3 stele în testul standard şi 5 stele în testul cu pachetul opţional de siguranţă.
EuroNCAP a realizat la sfârşitul lunii noiembrie o nouă serie de teste de siguranţă, în care a evaluat comportamentul a 6 modele în caz de accidente.
Primul pe listă a fost Audi Q2, cel mai mic SUV lansat de constructorul german, care a reuşit să-i impresioneze pe membrii organizaţiei. Astfel, Q2 a primit un punctaj de 93% pentru protecţia adulţilor, 86% în cazul copiilor şi 70% pentru protecţia pietonilor. EuroNCAP a acordat calificativul "bun" pentru marea majoritate a testelor, iar singurele semne de întrebare au planat asupra siguranţei pentru pietoni la nivelul pelvisului, care a obţinut calificative de la slab la bun. EuroNCAP a notat însă că sistemul de frânare automată de urgenţă a funcţionat bine în toate situaţiile.
Ford Edge
Un alt model care a primit punctaj maxim a fost Ford Edge, pe care EuroNCAP l-a notat cu 85% pentru protecţia adulţilor, 76% pentru copii şi 67% pentru pietoni. Totuşi, organizaţia a notat că protecţia capului şi gâtului pentru pasagerii din spate a fost modestă, iar în cazul pietonilor a fost modestă la nivelul pelvisului.
Sistemul de frânare automată de urgenţă a funcţionat corespunzător în cele mai multe situaţii, însă au existat şi unele excepţii.
Hyundai Ioniq
Primul model din lume disponibil în versiuni hibrid, plug-in hibrid şi electric a obţinut de asemenea 5 stele, cu un punctaj de 91% pentru adulţi, 80% pentru copii şi 70% pentru pietoni. Totuşi, nivelul protecţiei în zona pieptului copiilor de 10 ani este marginal, însă sistemul de frânare automată de urgenţă a funcţionat bine în toate scenariile.
Suzuki Ignis
Monovolumul Ignis a obţinut doar 3 stele EuroNCAP, în special ca urmare a faptului că nu este dotat în stadard cu echipamente adecvate de siguranţă. Astfel, modelul a obţinut 79% pentru adulţi şi copii, 67% pentru pietoni şi doar 25% pentru pachetul de siguranţă. Totuşi, când a fost testat şi cu pachetul de siguranţă care este opţional, Ignis a primit punctajul maxim de 5 stele, ia ratingul pentru adulţi a crescut la 87%.
SsangYong Tivoli şi XLV
Nu în ultimul rând, EuroNCAP a testat şi două modele SsangYong: Tivoli şi XLV. În testul standard, ambele modele au primit doar 3 stele EuroNCAP, însă ratingul a crescut la 4 stele atunci când organizaţia a testat varianta cu pachetul de siguranţă opţional.
"disponibil în versiuni plug-in, plug-in hybrid şi electric" ?!