Audi R8 GT3 debuteaza la Salonul de la Essen
Audi a decis sa dezvaluie versiunea de circuit a supercarului R8 in cadrul Salonului de tuning de la Essen.
Prezentat in luna august a acestui an, versiunea de circuit a supercarului Audi R8 va debuta oficial in cadrul Salonului de tuning de la Essen. Anuntul a fost facut de oficialii constructorului german, care au afirmat ca dezvaluirea modelului se va face in cadrul conferintei de presa de la standul Audi deschis la Essen.
Alaturi de vedeta nemtilor vor sta exemplarul R10 TDI, castigator anul acesta la Le Mans, si A4-ul condus de Tim Schneider in DTM.
Wolfgang Ullrich, directorul diviziei de motorsport Audi, a declarat ca "inca de la lansarea lui R8 constructorul german a urmarit pregatirea publicului cu o versiune de circuit. Prin R8 GT3 Race Version vom oferi clientilor o masina pentru circuit echipata cu tehnologie performanta si calitate specifica Audi, foarte usor de manevrat", a incheiat Ullrich.
Pentru a respecta toate normele impuse de FIA in campionatul GT3, Audi a inlocuit tractiunea integrala a R8-ului cu una conventionala, pe puntea din spate. In plus, Audi R8 GT3 primeste o cutie de viteze cu sase rapoarte. Cum era si normal, sistemul de suspensii a fost complet refacut, pentru a indeplini cerintele unui bolid de cursa.
Aerodinamica a fost si ea modificata: garda la sol a fost coborata mult, partea frontala a fost redesenata in timp ce un eleron urias a completat modificarile survenite la partea posterioara. Insertiile din fibra de carbon care au inlocuit mare parte din caroseria standard si deflectorul urias inglobat in spoilerul spate reprezinta alte cateva modificari importante suferite de versiunea de circuit a sportivei R8.
via | WorldCarFans