Audi S1 primeşte 300 de cai putere de la ABT
Când credeam că actualul Audi S1 este cea mai puternică declinare a modelului german, tunerul de casă ABT vine să demonstreze că se poate merge mai departe de atât: până la aproape 300 de cai putere.
În urmă cu câteva luni, Mircea mergea în Suedia pentru a testa micul, dar puternicul Audi S1 şi rămânea impresionat de cei 228 de cai putere ai „Noului prinţ”.
AM TESTAT: Audi S1 - Noul Prinţ
Se pare însă că ABT, tunerul de casă al celor de la Audi, a vrut să ducă la extrem senzaţiile resimţite în modelul de clasă mică şi a modificat radical versiunea sportivă S1.
Chiar dacă nu a publicat informaţii complete despre noul său produs, ne putem aştepta ca ABT S1 să îmbunătăţească radical timpul petrecut de la 0 la 100 de km/h oferit de versiunea standard: 5.8 secunde.
Pentru a îmbunătăţi radical şi ţinuta de drum şi pentru a gestiona cât mai bine cei peste 300 de cai Audi S1 a primit o suspensie nouă, care coboară garda la sol cu 30 de mm şi promite o rigiditate mai mare. Nu lipsesc jantele de 18 inch, vopsite în gri şi echipate cu pneuri 225/35.
Printre altele, Audi S1 adoptă şi covoraşe noi, alte praguri cu inserţii din aluminiu şi un nou pachet de iluminare interioară.