Audi scoate energie din drumurile neasfaltate: a inventat amortizoare care ar produce curent electric record pe șoselele cu gropi din România
Audi a dezvoltat un set de amortizoare inteligente, capabile să profite de pe urma drumurilor pline de gropi sau denivelări.
În urmă cu aproape un an, Audi ne invita la un eveniment internațional care presupunea câțiva kilometri parcurși la volanul noului Audi Q7 e-tron, dar și un workshop intensiv despre tehnologiile pe care le vom vedea în viitor în gama din Ingolstadt. În cadrul atelierelor organizate de germani, am aflat că drumurile proaste din România ar putea avea o utilitate la care nu ne-am fi gândit niciodată
Un nou tip de amortizoare, dezvoltate în premieră mondială de Audi, ar putea profita de pe urma gropilor și a asfaltului prost. Denumite eROT, amortizoarele Audi pot recupera energia kinetică.
Este lesne de înțeles că indiderent de suprafața de rulare, bună sau proastă, amortizoarele unei mașini lucrează. Inginerii Audi s-au gândit că pot profita de această mișcare continuă pentru a produce energie.
Stefan Knirsch, membru în conducerea Audi și responsabil pentru departamentul de dezvoltare, a declarat: ”Fiecare groapă, fiecare denivelare, fiecare viraj poate induce energie kinetică. Amortizoarele de astăzi absorb această energie, care se pierde de obicei prin căldură. Grație noului amortizor electromecanic, această energie poate fi refolosită și poate servi sistemului electric actual de 48-volt”.
Brațele amortizoarelor absorb mișcarea roții și o transmit unui motor electric poziționat pe puntea spate. Potrivit Audi, sistemul poate recupera între 3 și 613 watt, în funcție de starea drumului. E clar că la noi în țară valoarea s-ar apropia de maxim. Media promisă de Audi este între 100 și 150 watt, ceea ce se traduce într-o eficiență mai mare și într-o reducere cu trei grame pe kilometru a emisiilor de CO2.
Un alt avantaj al acestor amortizoare este numărul infinit mai mare de setări și influențarea comportamentului dinamic. De asemenea, ele sunt și ceva mai ușoare și mai compacte decât cele standard, eliberând astfel mai mult loc în portbagaj.
Din 2017, Audi va lansa un nou sistem electric de 48-volt capabil să folosească această tehnologie a amortizoarelor electromecanice pentru a reduce consumul cu 0.7 litri/100 de kilometri.
Dati-le idei la astia sa nu mai asfalteze drumurile. Dupa ce nu se ocupa de ele ii mai si incurajati.