Audi va produce în serie conceptul Quattro
Audi Quattro Concept, prototipul prezentat de Audi la Paris, va fi produs într-o serie limitată. Fiecare exemplar urmează să coste în jur de 100.000 de euro.
Deşi oficialii Audi anunţaseră în comunicatul oficial care a însoţit lansarea conceptului Quattro de la Paris faptul că acesta nu va fi produs în serie, reacţiile 100% pozitive ale jurnaliştilor şi ale publicului i-au făcut pe şefii de la Ingolstadt să-şi revizuiască planurile. Astfel, inginerii Audi produc în aceste zile un plan de bătaie pentru noul model, urmând ca versiunea de serie să fie produsă într-o serie limitată în atelierul italienilor de la Italdesign Giugiaro, companie recent achiziţionată de VW Group.
"Regândim procesele standard de care avem nevoie pentru ca această maşină să devină realitate. Deja ştim soluţiile tehnice pe care le vom adopta", susţine Stefan Reil, şeful biroului de Dezvoltare în cadrul Audi Quattro GmbH. În versiunea de serie, Quattro Concept nu va fi model accesibil, ci va face parte din galeria de rarităţi produse de-a lungul timpului de Audi. "Audi nu are experienţă în producţia unui număr de 200-250 de exemplare ale unui model cu adevărat exotic. Această maşină şi cele produse de Lamborghini se vor situa în acelaşi colţ exotic. Cu toate acestea, modelul nostru nu va costa mai mult de 100.000 de euro", spune acelaşi oficial german.
Vă reamintim faptul că prototipul Quattro prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris reprezenta un tribut adus modelului cu acelaşi nume pe care Audi l-a prezentat în 1984. Spre deosebire de modelul vechi, care a făcut istorie pentru Audi în raliuri, noul Quattro beneficiază de avansul tehnologic al zilelor noastre şi este acoperit cu o caroserie produsă din aluminiu şi fibră de carbon, în timp ce şasiul este o versiune scurtată a celui de pe RS5. În versiunea de serie, noul Audi Quattro va avea în jur de 350 de cai putere produşi de un motor cu cinci cilidri de 2.5 litri.
via | Autocar
Era normal sa se intample asa tinand cont de reactiile extrem de pozitive pe care le-a avut masina. Probabil ca se vor vinde instantaneu.